ActualitateEconomie

Șase miliarde de euro vin de la UE

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că valoarea contractelor încheiate pentru proiectele finanțate din Politica de Coeziune 2021-2027 ajunge la 6 miliarde de euro și va ajunge la 10 miliarde la sfârșitul lunii iunie.

„Contracte în valoare totală de 6 miliarde euro încheiate pentru proiecte depuse în cadrul apelurilor care au fost deschise pe programele finanțate din Politica de Coeziune 2021-2027”, a scris joi pe Facebook Adrian Câciu. El anunță că, până la finalul lunii iunie, valoarea contractelor va depăși 10 miliarde de euro, iar până la final de an obiectivul este să fie contractate cel puțin 20 de miliarde de euro. „Cele mai mari valori contractate se înregistrează în cadrul Programului Sănatate (cca 2 mld eur) și Programului Dezvoltare Durabilă, iar ceea ce este important este ca sunt proiecte care se referă la investitii în infrastructura sectorială”, susține ministrul.

Vin bani și pentru IMM-uri! El spune că, de săptămâna viitoare, va începe contractarea proiectelor depuse în cadrul apelului dedicat dezvoltării IMM-urilor din Programul Tranziție Justă, unde au fost depuse proiecte care depăsesc 8 miliarde lei. „România are deja în conturi 1,2 miliarde euro din alocarea aferentă exercitiului 2021-2027 pe Politica de Coeziune. Până la final de an va avea peste 5 miliarde euro rambursați din acest exercițiu financiar”, a mai scris ministrul pe rețeaua de socializare.
   

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *