Când a mers la cimitirul satului ca să îngrijească mormintele, la un moment dat era să se împiedice de un sicriu. Nu era gol. Pur şi simplu, oamenii nu au putut îngropa mortul din cauză că pământul era prea îngheţat şi vrând-nevrând au lăsat sicriul în zăpadă şi gheaţă până când se va încălzi şi vor putea săpa o groapă.
Dacă stai la sat, te obişnuieşti cu astfel de poveşti. Auzi de toate. Mai ceva ca în filme. De exemplu, dacă nu ştiaţi, satele Moldovei au şi criminali în serie. La un moment dat, antonenii se mândreau că în sfârşit satul nostru a bătut Talmaza la criminalitate, un sat imens, tot din r-nul Ştefan-Vodă. Sinuciderile sunt ca ciupercile în zona rurală, chiar şi omorurile sunt trecute la fapt divers. E destul să te uiţi la Ştirile Pro TV, ca să-ţi dai seama de asta. Culoarea sângelui e la fel de banală ca şi cea a vinului. După ce auzi câteva istorii care îţi ridică părul în cap, nu-i poţi învinui pe cei care îşi cumpără arme ilegal. Trebuie să te aperi cumva în junglă.
Îmi plac foarte mult satele noastre, dar nu pot să nu observ mizeria şi grozăviile ce se întâmplă uneori acolo. Şi, din păcate, nu doar uneori, ci constant. Mă întreb cum s-a ajuns la o astfel de „normalitate”? Răspunsul evident e: pentru că în satele Moldovei s-a ajuns la sapă de lemn. Şi statul nu face absolut nimic ca să nu fie aşa.
Ca să fii gospodar în sat trebuie să munceşti ca un sclav. Nu e ca la oraş, să-ţi vină apa şi gazul, tu doar să plăteşti factura. Sătenii care au avut noroc ca în satele lor să ajungă apa şi gazul au trebuit să dea bani grei pentru asta. Şi, de multe ori, simt că au dat banii pe fereastră. Şi nu e pentru nimeni o ştire că, de exemplu, Moldova rurală a rămas iarna asta fără apă. Un fleac, aşa-i? Fără apă, deci şi fără căldură – cei care au fost naivi să-şi instaleze boilere cu gaz. Caloriferele la mulţi au crăpat, o pedeapsă că au vrut să aibă mai puţine griji.
O zi fără apă în Chişinău e ştire. O viaţă fără apă la sate – tot normal, cum ar spune politicienii noştri. Nici n-am adus vorba de lipsa serviciilor, de exodul masiv în străinătate al populaţiei rurale… Eu le-aş pune o condiţie parlamentarilor noştri: să stea câte-o lună iarna la sat, dacă tot nu fac nimic pentru el.
Satele noastre: un sicriu îngheţat în cimitir. Şi culmea-culmelor, cel din sicriu, la alegeri, va vota.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
