Acum, câteva săptămâni, presa anunța că, în ajun de Sfântul Vasile pe rit vechi, satul Țigănești din raionul Strășeni a fost vândut în cadrul unei „licitații”, cu numai șase mii de lei. Conform tradiției, proprietarul localității a devenit Valeriu Popa, un gospodar de-al locului. O echipă a ziarului TIMPUL s-a deplasat în satul respectiv, pentru a afla mai multe detalii despre acest obicei destul de ciudat la prima vedere.

În ziua în care am vizitat satul Țigănești, nimic nu dădea de înțeles că acesta reprezintă „proprietatea privată” a cuiva. Deși era ger și zăpadă, drumurile erau deszăpezite, școala și primăria funcționau în mod normal, iar oamenii își vedeau liniștiți de rutina zilnică. Am întâlnit pe drum o femeie între două vârste și am întrebat-o dacă știe că satul i-a fost vândut. „Doamne ferește, nu știu nimic, întrebați sătenii mai în vârstă”, ne-a aruncat ea două vorbe în grabă, după ce și-a făcut cruce.

Satul nu a fost vândut niciodată cu mai puțin de 4000 de lei

Nici un grup de copii, care pe semne se întorceau de la școală, nu știau nimic despre presupusa afacere. Ne-am continuat drumul până când, la o cotitură, am dat de un bărbat de 64 de ani, pe nume Ion Goncear, care s-a oferit să ne explice cum stau lucrurile în Țigănești.
„În ajun de Anul Nou pe rit vechi, ne-a spus omul, se adună lumea la joc. Și acolo se organizează o licitație, la care gospodarii propun bani, pentru a cumpăra satul. Până la urmă, câștigă cel care dă mai mult. Iar cu banii cu care s-a cumpărat satul, tineretul achită lăutarii, care cântă două zile la joc”.

Săteanul a mai relatat că, doi ani consecutiv, satul a fost cumpărat de Mihail Pârlici, cu cinci mii și, respectiv, patru mii de lei. „Anul acesta, Valeriu Popa a câștigat licitația. Din câte îmi amintesc, Țigănești nu a fost vândut niciodată cu mai puțin de patru mii de lei”, a adăugat Ion Goncear.
Am vrut să discutăm și cu fostul „proprietar” al satului, însă nu l-am găsit acasă. În schimb, vecinul său, Gheorghe Badeliuc, ne-a spus că obiceiul de a cumpăra satul dăinuie de când se ține minte. „Când eram copil, acest obicei a dispărut pentru vreo 20 de ani. Apoi, când am împlinit 25 de ani, s-a revenit la această tradiție. Nu știu ce semnificație are, dar nici nu m-am prea interesat de la bunei. Știu doar că gospodarul, care cumpăra satul, nu avea nicio obligație față de săteni. Este un obicei și atât”, a menționat interlocutorul nostru.

Cel mai gospodar dintre gospodarii localității

În drum spre casa actualului „proprietar”, l-am întâlnit pe Mihail Cibotari. A fost singurul sătean care a găsit timp să ne povestească pe îndelete despre acest obicei. Ne-a spus că, după ce satul este vândut la licitație, cumpărătorul organizează patru cete de urători, care sunt împărțite în cele patru regiuni ale localității. „În aceea noapte, flăcăii umblă cu hăitul tot satul, iar gospodarii îi primesc și le dau colaci, dulciuri, vin și bani. În acest mod, cel care a cumpărat satul își restituie banii”, explică Mihail Cibotari.
A doua zi, cel care a cumpărat localitatea aduce o căldare de vin și cinstește oamenii prezenți la joc. „De atunci și până la anul, acel om este considerat cel mai gospodar dintre gospodarii satului. Și toți îl respectă, pentru că nu a lăsat ca această tradiție să fie dată uitării”, a precizat săteanul.

În rest, din spusele localnicilor, „proprietarul” nu are alte obligații față de comunitate sau administrația locală. „El a cumpărat satul, dar nu și pe noi. După sărbătoarea Sfântului Vasile, fiecare își vede de treburile sale. La noi se vinde și se cumpără satul nu pentru bani, dar pentru că așa este lăsat din strămoși”, ne-a atenționat Ion Bugaci, vecinul lui Valeriu Popa.

Nu a fost cumpărat de nicio femeie

Gospodăria noului „proprietar” este situată la o margine de sat. În jur nu e nici gram de lux sau opulență, semn că omul și-a câștigat bunurile în sudoarea frunții. Valeriu Popa are o casă și o curte modestă și îngrijită. De aceea, cei șase mii de lei nu au fost bani puțini pentru familia sa, deși el a recunoscut că i-a oferit cu toată inima, pentru a păstra tradiția vie. „De când mă țin minte, în ajun de Sfântul Vasile, se vinde satul. Și cum nu l-am cumpărat niciodată, am spus să-mi încerc norocul anul acesta. Ce-i drept, nu m-am gândit că-l voi cumpăra, însă când propunerile au crescut numai până la două mii de lei, m-am întrebat: oare acest sat atât de mare și de frumos costă numai atât? Am propus șase mii de lei, crezând că altcineva se va aventura să ofere mai mult. Dar n-a fost să fie…”, ne-a relatat bărbatul în glumă.

Valeriu Popa a adăugat că, după „licitație”, flăcăii s-au organizat și s-au pornit cu uratul prin tot satul. „Mulțumim gospodarilor, care ne-au primit cu bucurie la casele lor. Este adevărat că mi-am restituit așa-numita investiție, deoarece am câștigat circa 6500 de lei. Însă trebuie să înțelegem că noi încercăm să păstrăm tradiția și aici nu este vorba de profit. De exemplu, satul poate fi vândut și cu o mie de lei, important este să se găsească un cumpărător”, a specificat gospodarul de la Țigănești.

Tot el ne-a atras atenția la faptul că această tradiție mai este vie, datorită tineretului, care se mobilizează, umblă cu uratul și organizează tradiționalul joc în fiecare an. Mai mult, potrivit sursei, până în prezent, satul nu a fost cumpărat de nicio femeie, „deoarece ele sunt mai zgârcite”.

„Am obținut statutul de sat cultural, datorită acestei tradiții”

Potrivit Valentinei Țaca, primarul de Țigănești, în acest mod sătenii sărbătoresc, de foarte mult timp, venirea noului an. „Bătrânii de peste 80 de ani își amintesc de acest obicei, ca fiind o modalitate prin care oamenii își pot ura un an nou bun și bogat. Este adevărat că atât jocul, cât și cetele de urători, sunt organizate de către tineri. Însă dacă pe aceștia nu i-ar mobiliza și motiva autoritatea publică-locală, obiceiul s-ar pierde, fiindcă astăzi tinerii au alte preocupări. Considerăm că aceste tradiții trebuie păstrate. Bunăoară, anul trecut, am participat în cadrul unui proiect în România și am obținut statutul de sat cultural, inclusiv datorită păstrării acestor tradiții. În acest mod, putem atrage mai multe investiții în localitate”, a conchis Valentina Țaca.

Totuși, ea a ținut să sublinieze că este vorba doar despre un obicei frumos, care trebuie tratat ca atare. „Cel care a cumpărat satul se implică la fel ca restul cetățenilor în activitățile comunitare și nu are niciun fel de statut privilegiat”.

Cu toate acestea, niciun locuitor din Țigănești nu a putut explica de unde-și are rădăcinile obiceiul respectiv și care este semnificația lui. În căutarea unui răspuns, TIMPUL a apelat la un specialist în domeniu. Folcloristul Nicanor Țurcanu, lector superior, USM, afirmă că nu cunoaște obiceiul de cumpărare a satului în această formulă, însă acesta nu se deosebește prea mult de o altă datină strămoșească. „Pe timpuri, flăcăii umblau cu uratul în cete, iar atunci când se întâlneau mai multe astfel de grupuri se iscau scandaluri sau bătăi. De aceea, pentru a evita incidentele, se ajungea la un compromis. Își vindeau anumite ulițe din sat pentru a nu se ciocni în noaptea dintre ani, când umblau cu uratul. În acest caz, implicarea satului era un pic alta. Și anume, un gospodar le dădea în chirie flăcăilor unul din acareturile sale, pentru ca aceștia să se întâlnească și să se pregătească pentru urat și colindat, căci era o rușine să ieși în fața gospodarilor și să nu fii bine pregătit. Și atunci ei plăteau o anumită sumă pentru chirie. De aici vine și semnificația termenului de hardughie – acea casă arendată se numea anume așa. Iar astăzi hardughia este un fel de șopron”, susține Nicanor Țurcanu.

Potrivit recensământului din anul 2014, în s. Țigănești, r-nul Strășeni, locuiesc 1148 de persoane.