Ultima oră

SCANDAL în jurul politicii fiscale. Antreprenorii acuză Guvernul că a aprobat BUGETUL fără a discuta cu agenții economici

Potrivit unui comunicat de presă al Confederaţiei Naţionale a Patronatului (CNPM), reprezentanţii mediului de afaceri consideră că majorarea primei de asigurare medicală poate fi aplicată numai după o eficientizare a cheltuielilor din sistemul de asigurări medicale.

Prima de asigurare medicală obligatorie calculată sub formă de contribuţie procentuală din salariu şi alte recompense va creşte în anul viitor cu un punct procentual, până la 8%, dintre care 4% este contribuţia angajatorilor şi tot atâta contribuţia salariatului. Acest lucru este prevăzut de proiectul Legii fondurilor obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2014, aprobat de guvern în şedinţa din 27 noiembrie. Proiectul urmează să fie discutat de parlament.

Agenţii economici atenţionează guvernul că aplicarea metodelor care le complică activitatea va duce la plecarea antreprenorilor în economia tenebră. Antreprenorii solicită sprijinul deputaţilor în vederea stopării oricăror majorări de obligaţii pentru mediul de afaceri.

Sursa: IPN


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *