Comentariu

Scara raiului sau scara postului

Am sugerat, de asemenea, de mai multe ori rolul de urcuș duhovnicesc (scară) al acestui post.

Am pornit de la Duminica Icoanei, a conștientizării de către om că este creat după chipul (eikon) lui Dumnezeu, apoi a urmat luminarea omului și venirea la cunoașterea lui Dumnezeu (prin pomenirea Sfântului Grigorie Palama), a treia duminică ne-a vorbit de asumarea crucii, de lepădarea față de lume și urmarea lui Hristos, așa că, în mod firesc, vorbim acum de urcușul spre Dumnezeu, care nu e firesc fără schimbarea radicală pornită din adâncul ființei noastre și de o pocăință deplină, așa cum ne-a mărturisit viața Sfintei Maria Egipteanca pe care o vom aminti în duminica următoare (a cincea).

A șasea duminică, care și încheie ciclul acestui post pregătindu-ne de înviere, va fi duminica Floriilor sau a Intrării Domnului în Ierusalim. Conform acestei metafore a scării, intrarea în Ierusalimul ceresc este speranța și scopul fiecărui creștin.

Recapitulând, putem observa cât de bine rezumă acest post drumul nostru spre mântuire: conștientizarea că suntem fiii lui Dumnezeu, cunoașterea Lui, urmarea Lui, împlinirea voilor Lui sau urcușul duhovnicesc, intrarea în Ierusalimul ceresc și învierea. Faptul că aceste duminici sunt legate de pomenirea unui sfânt e ca să înțelegem mai bine că nu ni se cere nimic nou sau imposibil, că ceea ce avem de făcut au făcut și alții înaintea noastră: Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Ioan Scărarul, Sfânta Maria Egipteanca.

Sfântul Grigorie Palama este un mare teolog, deci poate simboliza rațiunea, cunoașterea, puterea intelectuală a omului, în consecință – lumina. Sfântul Ioan Scărarul a fost un călugăr ce a trăit retras de la fața lumii, a fost un om duhovnicesc, mare postitor și rugător, care a demonstrat că omul se poate înfrâna de la orice prin voința lui și prin harul lui Dumnezeu care îl sprijină pe cel hotărât să trăiască o viață în curăție, ajungând astfel să se ridice din păcatele sale. Iar Sfânta Maria Egipteanca este un desăvârșit model de pocăință, iar prin pocăință – de iubire. Fiindcă doar cel care Îl iubește cu adevărat pe Dumnezeu se poate pocăi din adâncul sufletului și cu o forță atât de mare cum a avut-o ea. 47 de ani a stat în pustie și a plâns pentru păcatele ei.

Iată trei modele diferite de viață. Iată trei sfinți ai Bisericii care L-au iubit pe Dumnezeu. Unul a pus în slujba lui Dumnezeu cunoașterea, celălalt voința, iar Cuvioasa Maria i-a slujit Domnului îmboldită fiind de sentimentele din inima ei. Înțelegem deci că fiecare e chemat să caute să se mântuiască și să își pună viața în slujba lui Dumnezeu după darurile pe care le-a primit. Apostolul Pavel a spus clar: „Oare toți sunt Apostoli, oare toți fac minuni?” (I Corinteni 12; 29). Fiecare are altă chemare.

Unul poate e chemat să fie învățător, altul să vindece, altul să se roage pentru ceilalți ca Sfântul Ioan Scărarul, însă toți trebuie să fie atenți la talanții pe care i-au primit și să încerce să îi înmulțească. Viețile Sfinților sunt modele. Nu sunt filme. Nouă, din contră, parcă ni se pare mai ușor și mai tentant să fim ca James Bond decât ca sfinții. E extrem de important să știm că sfinții au fost oameni ca noi. Că o fire veselă a rămas tot veselă, că aveau obiceiurile lor, că vorbeau, mergeau pe stradă, mâncau. Prin sfințire nu s-au transformat în clone. Doar că toate trăsăturile lor specifice le foloseau în slujba binelui. Cine era energic se implica în viața societății, se ocupa de bolnavi, cine era predispus la studiu se ocupa cu studiul teologiei, cine era mai închis din fire ca Avva Arsenie trăia retras, iar dacă era mai deschis spre comunicare trăia alături de frații lui ca Avva Moise. Fiindcă sfânt doar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu S-a născut, noi ceilalți suntem chemați la sfințenie avându-i pe sfinți ca exemple, nu ca personaje fictive menite să ne preocupe doar în timpul liber. Sfinții nu au fost inventați ca basmele, ei au existat, încă există și trăiesc printre noi. Cum a spus Mântuitorul Iisus Hristos: după roadele lor îi vom cunoaște (Matei 7; 20).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *