Moldova

Scene ȘOCANTE: Un bărbat şi-a împuşcat soţia în faţa copiilor săi

Acesta a urcat înarmat într-un BMW și a încercat să părăsească R.Moldova, dar a fost reținut la postul Vamal Leușeni. 

UPDATE// Direcția de Poliție a municipiului Chișinău a venit cu detalii despre caz. Potrivit Poliției, bărbatul de 41 de ani a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal pentru violență în familie.

În cadrul documentării la fața locului, victima, femeie în vârstă de 40 de ani, a comunicat forțelor de ordine că, au sărbătorit ziua copiilor, iar după ce au plecat oaspeții, între ea și soț s-a iscat un conflict. Ulterior, soțul fiind în stare de ebrietate a luat din seif arma pe care o deținea legal și a început să o amenințe, după care a efectuat o împușcătură.

Glontele ricoșând, a rănit-o în picior. Totodată, femeia a mai comunicat că soțul fiind cu arma în mână, a ieșit din casă, a urcat în automobilul marca BMW și s-a deplasat într-o direcție necunoscută. Femeia a fost preluată de ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale. În acest caz, a fost inițiată o cauză penală pentru „Violență în familie”.

Arma din care a tras bărbatul a fost ridicată, iar în cadrul acțiunilor procesual penale bărbatul și-a recunoscut vinovăția. Pentru fapta comisă, conform legislației penale în vigoare, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 6 ani.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *