Actualitate

SCHEME! Bursă Română de Mărfuri lansează acuzații extrem de dure la adresa companiei de stat Energocom

Ieri, Bursa Română de Mărfuri (BRM), a lansat acuzaţii dure, în contextul anunțului făcut, pe 13 aprilie curent, de „Enercogom” privind importul de gaze și energie electrică, în regim de testare, din Grecia și Bulgaria.

BRM declară că SA „Energocom” de la Chișinău ar înşela România și consumatorii din RM şi ar opta pentru achiziția de gaze naturale din Grecia pentru că ar fi mai ieftine, însă datele cu care operează instituția de la Chișinău ar omite cheltuielile de transport, care ar fi mult mai consistente, deci prin urmare preţul final e mai mare.

„Considerăm că datele publicate privind prețurile de achiziții induc în eroare publicul și populația Republicii Moldova cu privire la prețul final al gazelor naturale și oportunitățile reale oferite, pe viitor, pentru operațiunile de cumpărare/ vânzare prin intermediul BRM. Un prim factor pe care îl considerăm important este costul transportării gazelor naturale, care influențează nemijlocit, costul final. Așadar, menționăm că prețul transportării gazelor naturale cumpărate din România este mai mic față de cel din Grecia, având în vedere infrastructura energetică ce prevede livrarea gazelor naturale prin aceeași condunctă – Iași-Ungheni-Chișinău, iar pentru transportarea gazelor dintr-o țară vecină exclude costurile ce țin de tranzitul gazelor, făcând ca prețul final să fie unul mai mic pentru consumatori”, precizează BRM.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *