Schimbarea vremii provoacă accidente cardio-vasculare
O altă femeie, de 59 de ani, a căzut din senin pe str. Florilor. Echipajul de la Urgenţă a diagnosticat femeia cu infarct miocardic şi a transportat-o la spitalul „Sfânta Treime”.
Cu un ictus cerebral a fost internat la spital un bărbat, de 60 de ani, care a căzut pe bd. Mircea cel Bătrân.
Aceste victimele ale afecţiunilor cardio-vasculare, precum şi alte trei persoane, au făcut crizele în orele dimineţii. Medicul Negreaţă spune că oscilaţiile presiunii atmosferice influenţează în diversă măsură funcţiile organismului în raport cu particularităţile individuale. Astfel, scăderea presiunii atmosferice sporeşte reţinerea apei în organism, iar creşterea presiunii condiţionează eliminarea acesteia. Tensiunea arterială creşte în cazul oscilaţiilor bruşte şi ample ale presiunii atmosferice. Se cunoaşte că 90-99 la sută dintre afecţiunile cardiace acute, precum infarctul miocardic, tromboza arterelor coronare, etc. apar în zile cu modificări importante ale temperaturii aerului, spune Eufalia Negreaţă. Potrivit ei, în zilele cu risc, persoanele cu afecţiuni cardio-vasculare trebuie să urmeze cursuri de tratament prescrise de specialişti, să nu facă eforturi fizice, să nu se enerveze.
În ziua şi noaptea trecute, echipajele de pe ambulanţele din capitală s-au deplasat la 731 de adrese, acordând ajutor inclusiv în 66 cazuri de traumatism, 56 cazuri de infecţii virale acute, 5 ictusuri cerebrale, un infarct miocardic şi 24 de naşteri.
Sursa: infoprim