Schimburi CULTURALE între SEBEȘ (România) și STRĂȘENI (Republica Moldova)
Ținând cont de faptul că delegații urmau să participe la cea de-a II-a ediție a Festivalului de tradiții și obiceiuri de nuntă, organizat în cadrul Zilelor Orașului Strășeni, Primăria Municipiului Sebeș, a stabilit ca delegația să fie condusă de directorul Centrului Cultural „L. Blaga” din Sebeș, Constantin Șalapi, însoțit de Radu Totoianu – directorul Muzeului „Ioan Raica” din Sebeș și de Mihai Ștefan. Prin urmare, scopul vizitei a fost unul cultural, anume de a sprijini dialogul inter-cultural cu impact asupra relațiilor dintre cele două localități.
La această întâlnire s-a discutat despre conservarea și punerea în valoare a propriului patrimoniu cultural, deoarece identitatea culturală constituie un punct cheie al programelor de cooperare și colaborare viitoare.
Delegația și-a exprimat satisfacția și bucuria uriașă de a se afla la Strășeni, alături de oameni care au rădăcini, tradiții, obiceiuri și aspirații comune, și de asemenea să constate că relațiile de prietenie moldo-române sunt pe calea cea bună, așa cum le stă bine unor buni vecini.
Pe parcursul vizitei s-a pledat pentru consolidarea relaţiilor de prietenie şi cooperare între localitățile Strășeni și Sebeș, pentru stimularea resurselor creative, încurajându-se căutarea, cercetarea, creaţia, autoeducaţia şi autoinstruirea prin cooperare şi parteneriat eficient, astfel încât între cele două localități înfrățite să fie și poezie, dar și pragmatism.
Sursa: ziarulunirea.ro