Opinii și Editoriale

Schizofrenie contra plată

La Jurnal TV îl vezi mai întâi (sau mai apoi) pe Filat cu „pas dorit, pas visat" și până la urmă pas bifat. Cu „ai noștri" zâmbitori: la Veneția, la Roma, la Lisabona, la mama. Dar imediat, tot acolo, apare concurența: Igor Dodon, ai cărui copii învață în Occident, să ne spună să facem un referendum. Cum actorii își decid detaliile, cum muzicienii își aleg melodiile și cum noi ne alegem viitorul.

Hai să nu spunem nu, dar de ce atâtea reclame? Ce înseamnă de fapt o reclamă? Că cineva plătește unei televiziuni să îi publice un spot video menit să te convingă să îi cumperi produsul. Iar Dodon vrea să ne vândă un referendum. Asta după ce a mai avut de astă iarnă un șir de reclame în care ne spunea că viitorul nostru e în Uniunea Vamală. Păi noi ce să înțelegem dacă de dimineața până seara ni se toarnă în cap reclame cu: viitorul nostru e în Uniunea Vamală, viitorul nostru e în Uniunea Europeană?

Zăpăcim oamenii, apoi – pac – hai să trântim un referendum! Deși noi știm deja ce vrea Dodon. Că și-a pus steluța cu cinci colțuri pe finalul reclamei, acolo unde apare numele partidului. Păi da, asta e Dodon, o steluță cu cinci colțuri desprinsă de sub seceră și ciocan. Că nu degeaba se spune din strămoși: lupul își schimbă părul, dar năravul ba! Ne-a demonstrat-o și omonimul de la PD. După ce a păpat din mâna comuniștilor, a crescut mare și a schimbat macazul. 180 de grade. De la comuniști – la democrați. Dar oare când îl auzim slăvind „moldovenismul" (de centru) și deplângând soarta limbii moldovenești – de parcă ar fi existat așa ceva! – înțelegem că steluțele (cu cinci colțuri) rămân totuși în lumina protectoare, nu a lunii, ci a secerii. Altfel vine ciocanul!

Înțeleg că Marian Lupu s-a săturat să vadă pe ziduri: vorbesc românește, sunt, deci, român. Dar oare noi nu ne-am săturat de ei? Ohooo! Cu vârf și îndesat! Doar că lor le e mai ușor decât tinerilor care scriu zidurile prin oraș. Ei au bani. Ei au banii noștri, cu care își plătesc reclame. Ce politician e ăla care s-a săturat să vadă pe ziduri mesajele tinerilor? Că nu umblă pensionarii cu sprayuri în buzunare. Sunt tinerii, sunt cei care vor vota la toamnă, sunt cei care vor trăi aici peste 30 de ani. Cei cărora politicienii noștri, cu ambițiile lor, le toarnă reclame schizoide prin televiziunile care au un singur interes: banii din reclame.
Ne-am săturat și noi de ei, nu doar ei de noi. Tovarășul Marian Lupu să facă un curs de ILR (Istoria Limbii Române), tovarășul Igor Dodon să-și ducă copiii la școală în Moscova, iar televiziunile să renunțe la pretențiile de „spunem ce gândim", iar apoi vorbim deschis și serios.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *