Scriitoarea ucraineană Victoria Amelina a murit în urma atacului asupra unui restaurant din Kramatorsk
Scriitoarea ucraineană Victoria Amelina, rănită marţi într-o lovitură rusă împotriva unui restaurant din Kramatorsk, în estul Ucrainei, a murit sâmbătă, a anunţat duminică o organizaţie neguvernamentală ucraineană, transmite AFP.
“Vă informăm că scriitoarea Victoria Amelina a murit pe 1 iulie la spitalul Meşnikov din Dnipro”, a făcut cunoscut într-un comunicat ONG-ul PEN Ucraina care promovează libertatea de exprimare şi literatura ucraineană.
“Moartea ei a fost cauzată de răni incompatibile cu viaţa, pe care le-a primit în timpul bombardamentului” rusesc asupra unui restaurant din Kramatorsk, a adăugat sursa.
“Anunţăm această ştire după ce toţi membrii familiei Victoriei au luat la cunoştinţă şi cu acordul lor”, potrivit textului.
Scriitoarea ucraineană de 37 de ani a fost grav rănită în timp ce lua masa la restaurantul Ria Pizza, popular în special printre militari, voluntari şi jurnalişti, şi a fost internată la Dnipro cu “fracturi multiple ale bazei craniului”, a raportat neurochirurgul Vitalii Savenkov.
Victoria Amelina se afla în compania a trei personalităţi columbiene, toate trei rănite uşor, potrivit unui comunicat.
Moartea scriitoarei ridică la 13 morţi bilanţul loviturii ruse asupra restaurantului din Kramatorsk.
Autoarea unor romane traduse în mai multe limbi, autoarea născută la Lvov “şi-a extins activitatea mult dincolo de literatură” după invazia rusă a Ucrainei şi “documenta crimele de război ale Rusiei în teritoriile ocupate”, a subliniat PEN Ucraina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!