Scrisoare deschisă
Onorată Curte,
De aproape două luni Uniunea Teatrală, Uniunea Cineaştilor, Uniunea Muzicienilor, Uniunea Meşterilor Populari, Liga Veteranilor Scenei, redacţia revistei de artă „Lanterna magică”, Casa Actorului, Muzeul Oamenilor de Teatru şi câteva ONG-uri cu activitate în plan internaţional se află literalmente pe drumuri. Deşi instituţiile noastre au fost amplasate în acest sediu alocat prin Hotărâre de Guvern acum mai bine de două decenii, astăzi accesul în oficiile din str. Puşkin, 24 ne este blocat în mod abuziv de către reprezentanţii Fundaţiei „Viitorul Moldovei”.
Uniunile de creaţie condamnă hotărât metodele ilicite prin care conducerea Fundaţiei „Viitorul Moldovei” vrea să pună stăpânire pe clădire. Ministerul Culturii se află de mai bine de jumătate de an în proces de judecată cu Fundaţia „Viitorul Moldovei”, acuzată că a încheiat un contract ilegal cu ÎS „Agenţia de Impresariat”, condusă la acea vreme de Oleg Baraliuc. Respectivul contract a fost semnat pe data de 23 septembrie 2009, exact în perioada când guvernul comunist pleca. Deşi contractul n-a fost vizat de către Ministerul Culturii, totuşi Întreprinderea cadastral-teritorială Chişinău condusă de comunistul Petru Şveţ l-a înregistrat, încurajând acţiunile ilicite ale fundaţiei în cauză.
Noi suntem conştienţi de faptul că cei de la „Viitorul Moldovei”, o fundaţie-fantomă, urmăresc, pur şi simplu, privatizarea imobilului de pe str. Puşkin, 24. Contractul este încheiat pentru o perioadă de 29 de ani, timp suficient pentru ca arendatorii, prin scheme frauduloase cunoscute, să pună mâna pe acest imobil şi să-l utilizeze după bunul lor plac.
După cum se ştie, în procesele de judecată – în prima instanţă şi la Curtea de Apel – judecătorii, care au acţionat mână în mână cu cei de la Fundaţia „Viitorul Moldovei”, le-au dat acestora câştig de cauză. Pe 23 septembrie dosarul urmează să fie examinat la Curtea Supremă de Justiţie. Nu excludem faptul că şi de data aceasta, în pofida încălcărilor menţionate mai sus, admise de Fundaţia „Viitorul Moldovei”, interesele financiare înguste ale unor persoane pot să fie puse mai presus decât interesele culturii naţionale.
Domnilor magistraţi ai Curţii Supreme de Justiţie, Vă rugăm să examinaţi cu toată atenţia şi responsabilitatea acest caz neordinar.
Subsemnează:
1. Mihai Cimpoi, academician, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova;
2. Alexandru Grecu, artist al poporului, Preşedintele Uniunii Teatrale din Moldova;
3. Maria Bieşu, artistă a poporului, preşedinta Uniunii Muzicienilor din Moldova;
4. Eugen Sobor, preşedintele Uniunii Cineaştilor din Moldova;
5. Ghenadie Ciobanu, preşedintele Uniunii Compozitorilor din Moldova;
6. Ghenadie Jalbă, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova;
7. Ion Bălteanu, om emerit, preşedintele Uniunii Meşterilor Populari din Moldova;
1. Ion Ungureanu, artist al poporului;
2. Mihai Munteanu, artist al poporului;
3. Valentina Saviţcaia, artistă a poporului, preşedinta Ligii Veteranilor Scenei;
4. Mihai Curagău, artist al poporului;
5. Vitalie Rusu, artist al poporului;
6. Nicolae Botgros, artist al poporului;
7. Ioan Paulenco, artist al poporului;
8. Paulina Zavtoni, artistă a poporului;
9. Dumitru Matcovschi, academician;
10. Gheorghe Mustea, artist al poporului;
11. Nina Doni, artistă a poporului;
12. Andrei Strâmbeanu;
13. Nicolae Andronatii, maestru în artă;
14. Valentin Dânga, laureat al Premiului Naţional;
15. Petru Neamţu, artist al poporului;
16. Nicolae Dabija, cavaler al „Ordinului Republicii”;
17. Constantin Rusnac, laureat al Premiului de Stat;
18. Aurelian Dănilă, laureat al Premiului Naţional;
19. Vasile Iovu, artist al poporului;
20. Andrei Tămăzlîcaru, artist al poporului;
21. Svetlana Bivol, maestru în artă;
22. Val Butnaru, cavaler al „Ordinului Republicii”;
23. Viorica Chircă, artistă a poporului;
24. Dina Cocea, artistă a poporului;
25. Alexandru Vasilachi, artist al poporului;
26. Dumitru Olărescu, maestru emerit în artă;
27. Vlad Druc, laureat al Premiului de Stat;
28. Serghei Ciuhrii, artist al poporului;
29. Nicu Scorpan, maestru în artă;
30. Mircea Chistrugă, laureat al Premiului Naţional;
31. Vadim Prodan;
32. Boris Conunov, maestru în artă;
33. Gheorghe Urschi, cavaler al „Ordinului Republicii”;
34. Iurie Negoiţă, artist emerit;
35. Petru Hadârcă;
36. Arcadie Suceveanu;
37. Marian Stârcea, maestru în artă;
38. Anatol Rurac;
39. Constantin Cheianu;
40. Larisa Ungureanu, doctor în studiul artelor;
41. Irina Nechit;
42. Liviu Ştirbu, artist al poporului;
43. Mariana Bahnaru, maestru în artă;
44. Constantin Tănase, cavaler al „Ordinului Republicii”;
45. Valeriu Matei, cavaler al „Ordinului Republicii”;
46. Larisa Turea;
47. Ernu Vasile;
48 Vlad Zbârciog, maestru al literaturii;
1. Ion Grosu, director general al Teatrului „M. Eminescu”;
Nicolae Darie, preşedintele Organizaţiei primare Teatrul „M. Eminescu”, maestru în artă;
2. Titus Jucov, director al Teatrului „Licurici”, cavaler al Ordinului „Gloria Muncii”;
Irina Boiarchina, preşedinta Organizaţiei primare Teatrul „Licurici”, maestru în artă;
3. Vladimir Iuza, director general al Teatrului „A. P. Cehov”;
Liubovi Roşcina, preşedinta organizaţiei primare, Teatrul „A. P. Cehov”, om emerit;
4. Stela Focşa, directoare a Teatrului „Luceafărul”, maestru în artă;
Avelin Tabarcea, preşedintele organizaţiei primare, Teatrul „Luceafărul”;
Angela Băncilă, preşedinta organizaţiei primare Teatrul de Operă şi Balet, maestru în artă;
5. Tudor Ţărnă, directorul Teatrului „Ginta Latină”, maestru în artă;
Galina Lazarenco, preşedinta organizaţiei primare, Teatrul „Ginta Latină”;
6. Alexandru Grecu, directorul Teatrului „Satiricus I. L. Caragiale”, artist al poporului;
Arcadie Răcilă, preşed. organiz. Primare, Teatrul „Satiricus I. L.Caragiale”;
7. Gabriela Lungu, directorul Teatrului „Guguţă”, maestru în artă;
Inga Marcu, preşedintele organizaţiei primare, Teatrul „Guguţă”, artist emerit;
8. Iurie Harmelin, directorul Teatrului „S uliţî Roz”, maestru în artă;
Marina Glazcova, preşedinta organizaţiei primare, Teatrul „S uliţî Roz”;
9. Nicolae Jelescu, director artistic al Teatrului „A. Mateevici”;
Ludmila Botnaru, preşedinta organizaţiei primare, Teatrul „A. Mateevici”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!