Actualitate

Scrisoare deschisă adresată prim-ministrului: Agenţii economici sunt percheziționaţi şi intimidaţi de Poliţia Economică

Cu toate că, aparent, par optimiste demiterile dlui Tudor Baliţchi şi Ion Prisăcari, este de neînţeles lipsa de acţiuni concrete din partea ministrului Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan. În perioada iulie 2015 – ianuarie 2016, acţiunile distrugătoare de control total prin efectuarea percheziţiilor au fost efectuate nu de către angajaţii Inspectoratului Fiscal şi Serviciului Vamal, ci de poliţiştii din Poliţia Economică, condusă de şeful Vitalie Jidovanu, pe str. Tighina 6, şi din comisariatele din teritoriu. Șeful Inspectoratului General de Poliţie Gheorghe Cavcaliuc, formal, cu scopul ascunderii fărădelegilor şefului Vitalie Jidovanu de atenţia ministrului Alexandru Jizdan, a suspendat din funcţie doar pe şeful Poliţiei Economice la nivel de republică, Ruslan Petruşenco. Dar cum rămâne cu şeful Vitalie Jidovanu, care este organizatorul principal al acţiunilor de scurgere de bani de la agenţii economici şi care nemijlocit primea decizia finală referitor la mărimea mitei cerute (de la 5000 euro până la 100000 euro), acţionând deschis din biroul său de serviciu, ceea ce dă dovadă că persoana în cauză are susţinere de la superiori. În perioada respectivă, au fost verificaţi agenţii economici și presaţi de către Poliţia Economică, fiind nevoiţi să-i transmită mită şefului Vitalie Jidovanu, în caz contrar li se confiscau din motive neîntemeiate mijloace băneşti, fără a fi restituite.

Simţind pericolul ce se apropie, Vitalie Jidovanu şi Ruslan Petruşenco au trimis mesaje prin persoanele lor de încredere firmelor care au fost controlate, cu ameninţări ca să ţină gura închisă timp de aceste 3 luni de control şi, după aceasta, „totul va fi bine ca mai înainte”. Noi, directorii şi fondatorii de firme, suntem nedumeriţi şi nu ştim pe cine să credem – pe Vitalie Jidovanu sau pe dumneavoastră, dle Pavel Filip. Sau cele declarate atât de spectaculos este un spectacol de prost gust, bine regizat sau toate aceste lucruri nu sunt aduse la cunoştinţa dumneavoastră.

Pur şi simplu verificaţi toate materialele de control şi percheziţiile efectuate de poliţiştii din Poliţia Economică în baza dosarelor administrative şi penale înregistrate în Comisariatele Teritoriale şi la Procuratura Generală şi vă veţi convinge că sume enorme de bani au fost colectate de Vitalie Jidovanu şi Ruslan Petruşenco şi împărţite cu şeful acestora Gheorghe Cavcaliuc.

Apare întrebarea logică: De ce şeful Serviciului Vamal şi şeful Inspectoratului Fiscal, conducători de talie foarte înaltă, la insistenţa ministrului Economiei, şi-au dat demisia, luând în considerare că acţiunile de control din partea lor erau ordinare, planificate în limita legii şi a bunului-simţ? Pe când autoritatea vinovată de toate fărădelegile este şeful IGP, Gheorghe Cavcaliuc cu şefii săi de încredere promovaţi de Vitalie Jidovanu şi Ruslan Petruşenco, care şi-au păstrat funcţiile şi se prefac precum, că nimic nu se întâmplă. Aceste persoane, care şi-au pătat uniforma de poliţist cu lacrimile oamenilor, în primul rând trebuie să fie eliberaţi din funcţie fără dreptul de a mai ocupa funcții de stat.
Nu cunoaştem care va fi reacţia dumneavoastră la toate acestea, dar se va vedea cine sunteţi în realitate şi care a fost scopul numirii în funcţie. Veţi face ordine şi reforme în justiţie precum aţi promis sau veţi proteja în continuare crimele de intimidare ale agenţilor economici cu scopul de a scurge bani la negru?

Ţinem să ne păstrăm anonimatul în caz că nu suntem încrezători în personalitatea dvs. şi a ministrului de Interne, Alexandru Jizdan, şi în eficienţa acţiunilor şi promisiunilor declarate public. Ceea ce ţine de ministrul de Interne Alexandru Jizdan ne este frică să nu fie deja în aceeaşi trăsură cu şeful IGP Gheorghe Cavcaliuc, ca și ex-ministrul Oleg Balan, care a fost cumpărat de acesta cu banii primiţi de la noi – agenţii economici percheziționaţi şi intimidaţi de Poliţia Economică.

Vă asigurăm că vom urmări acţiunile şi reacţia dvs. la cele scrise mai sus şi vă promitem că, în caz de lipsă de atitudine, vom mediatiza pe larg faptele date şi se va cere socoteală publică.

Cu mult respect,
agenţii economici care nu şi-au pierdut speranţa şi cred în reformele justiţiei, precum aţi promis, şi în luarea deciziilor corecte faţă de persoanele implicate în aceste fărădelegi, care au profitat de situaţia politică în ţară.

03.02.2016

P.S.

Stimate Pavel Filip, această adresare a fost trimisă către dvs. şi încă alţi patru miniştri ai Cabinetului dvs. acum o lună. Urmărind cu atenţie toate evenimentele politice care se desfăşoară în ţară şi până în prezent nu am observat nicio reacţie referitor la adresarea noastră.
Venim cu solicitarea insistentă ca să fie efectuat un control minuţios asupra activităţii domnilor Vitalie Jidovanu şi Gheorghe Cavcaliuc, să fie depistate încălcările acestora şi să fie eliberaţi din funcţie fără dreptul de a mai ocupa funcţii de stat.

Noi cerem să se monitorizeze public toate aceste evenimente, aşa sperăm că şi alţi agenţi economici, care au fost impuşi să dea mită şi cărora li s-au sechestrat sume mari de bani, să iasă din umbră şi să venim cu dovezi.

Dle prim-ministru, noi ne punem mari speranţe în persoana dvs. şi aşteptăm să luaţi măsuri drastice asupra cazului dat.

Cu mult respect,
agenţii economici care vă susţin
24.02.2016
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *