Scrisoarea săptămânii: Adresare la moldovenii plecați peste hotare
Aș dori ca toți moldovenii plecați să se întoarcă acasă, să ridicăm economia țării, să arătăm celor rămași pe loc cum să lucreze, să avem și noi salarii ca în Europa. Păcat că având un pământ bogat noi importăm fructe și legume, când, de fapt, conservele noastre ar trebui să ajungă în toată lumea.
Noi, cei de pe loc, ne luptăm mult, dar fără voi, acei puternici, sănătoși și deștepți ne este greu. V-aș da un sfat, să vă luați inima în dinți și să ne luptăm pentru părinții și copiii noștri. Să consolidăm pământurile și să le lucrăm, pentru că nu avem cu altceva să ne mândrim.
Noi avem 82 ha de pământ. Nu-i mult, dar îmi ajunge să îl prelucreze ca în Occident. Tare mi-a plăcut cum fermierii își lucrează pământul în Polonia, în Cehia, în Olanda, Franța. Oamenii muncesc uniți de ți-i mai mare dragul. Da la noi trebuie să-i convingem mult pe cei care au mai rămas, pentru că lor li-e rușine să vină la „boieri” la lucru, mai bine beau.
Sunt invalid, am lucrat mai puțin de 29 de ani și am pensie de 601 lei și 120 lei compensație. Cine e prostul acela care a scos această lege. Prețurile le-ați mărit de 100 de ori, dar pensia cu 7%. Nu vi-i rușine, dragi parlamentari? Cineva a stat în fotoliu trei ani și are pensie mai mare de două ori decât mine. Unde s-a mai văzut aceasta. Mai bine lucram și eu cum au lucrat alții și eram mult mai bogată. Vorba ceea, calul care târâie, căruțașul îl pocnește cu biciul mai tare.
Tamara Suruceanu,
s. Suruceni
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!