Scrisoarea săptămânii: Dictatura şi democraţia în sfera relaţiilor sociale

Ca sa poată să dirijeze, elita are nevoie să fie recunoscută de gloată ca stăpân şi totodată să i se supună, recurgând la diferite metode şi forme de influenţă asupra gloatei. Principalele mijloace sunt: statul, politica şi ideologia. Prin intermediul statului cu aparatul său de represiune şi legile lui, elita recurge la metoda impunerii. Statul ca formă de organizare a societăţii a existat în toate formaţiunile sociale. Diviziunea teritorial-administrativă era necesară pentru ca elita să poată lesne să stăpânească gloata şi stăpânirea să fie transmisă din generaţie în generaţie.

Odată cu dezvoltarea forţelor de producere şi apariţia burgheziei drept clasă a apărut statul capitalist în care forma de dirijare şi represiune s-a schimbat. Supunerea nu mai putea fi impusă prin frică. A apărut nevoia de o influenţă spirituală, morală şi conceptuală. Gloata trebuie să creadă că nevoile vieţii depind de conducerea statului şi de voia unei forţe supranaturale. Pentru ca gloata să fie lesne dirijată sunt create partide politice şi diverse asociaţii (organizaţii) după gen interese, profesie, credinţă etc. Pentru a obţine o mai mare încredere din partea gloatei, elita, care se află în fruntea partidelor politice şi deţine puterea în stat, permite crearea de asociaţii nonguvernamentale. Numai că nu toate au şansa la existenţă. Cele care convin elitei sunt susţinute, creându-le condiţii de activitate. Cele care nu convin sunt limitate în activitatea lor (mă refer la organizaţiile din domeniul materialist, ateist şi religios).

Având interese diferite, elita şi gloata se află mereu în confruntare şi nu pot ajunge niciodată la o înţelegere impecabilă.
Istoria cunoaşte patru forme de relaţii sociale: dictatura, democraţia, liberalismul şi anarhia. Dictatura a fost mereu urmată de democraţie, democraţia a dus la liberalism, iar liberalismul la rândul său – la anarhie, la haos în societate. Deoarece dictatura reprezintă interesele elitei, iar democraţia – interesele gloatei, dictatura şi democraţia sunt principalele relaţii între elită şi gloată. Ele constituie baza pe care apar, se stabilesc şi se dezvoltă relaţiile între elită şi gloată. Liberalismul şi anarhia sunt relaţii de tranziţie de la dictatură la democraţie şi invers – de la democraţie la dictatură.

Etalonul dictaturii şi democraţiei este legea statului (constituţia), ce ţine de un anumit sistem social: feudal, capitalist, comunist. În constituţia statului sunt prevăzute forme de guvernare, atât drepturile elitei asupra gloatei cât şi drepturile şi libertăţile gloatei. Criteriul democraţiei este sistemul electoral prin care gloata periodic poate să destituie din funcţie conducerea statului şi sa aleagă o nouă conducere. Însă codul electoral, întocmit de reprezentanţii elitei, nu totdeauna respectă normele democraţiei prevăzute în constituţia statului. Elita, prin intermediul partidelor, create de ea, poate să manipuleze gloata şi să se menţină la putere o vreme mai îndelungată însă nu nelimitată.

Continuitatea trecerii de la o formă de relaţii la alta dă naştere la forme de relaţii mixte. Astfel la trecerea de la dictatură la democraţie apar relaţiile de „dictatură democratică” şi de „democraţie dictatorială”.

Faptul că societatea nu este omogenă, în ea persistă diverse grupe sociale cu interese diferite, relaţiile de dictatură şi democraţie nu pot să ajungă la o perfecţiune absolută. Ele vor evalua între relaţiile de o dictatură pronunțată şi relaţiile de o democraţie avansată.
Perfecţiunea absolută a democraţiei este posibilă doar în cazul unei perfecţiuni absolute a conștiinței umane. Atâta timp, cât credinţa oarbă domină asupra raţiunii, cât conştiinţa este „poluată” de noţiunile stăpân, minune, miracol, destin, fatalitate…, echitatea socială va rămâne un mit şi gloata va fi aidoma unei turme, care poate fi mânată la abatorul a tot felul de războaie.