SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII: În patru ani se pot întâmpla multe
Totodată, fac un apel către cetăţenii republicii, care-şi socot drept patrie R. Moldova și nu o altă ţară, să judece la rece și să analizeze mai bine situaţia. Astăzi, forţele proeuropene nu sunt pregătite pentru alegeri anticipate şi vor veni la putere Dodon cu Usatîi, cu programul de a anula Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, de a adera la Uniunea Vamală şi de a federaliza ţara.
Cu părere de rău, cei cu spirit european greşesc crezând că Platforma va câștiga alegerile, dar nu numai atât. Nu este exclus că furtul miliardului este un proiect bine pus la cale de forţe ostile, implicând persoane din Alianţă, pentru a defăima cursul european. Cu atât mai mult că în interiorul platformei au avut loc unele evenimente suspecte. Viitorul R. Moldova nu se va crea prin manifestări în mase căci sunt forţe cu mult mai pregătite decât noi.
L-am avut pe Roşca care se căţăra în copaci. Nu e greu de înțeles cine stă în spatele Platformei dacă s-au unit cu „Partidul Forţa Poporului” unde funcţiile principale în partid sunt ocupate de foşti ofiţeri de grad superior ai KGB. Greşeşte şi doamna Sandu, care socoate că găsind un partid format, cu autoritatea de care dispune va putea câștiga alegerile. Lupta ideologică este complicată. Totodată, trebuie să înțelegem ce a şoptit ursul la ureche. Dodon deja are oameni bine plătiţi care-şi fac lucrul. Este corect că unii politicieni au obosit. Este nevoie de pregătit o nouă clasă politică, dar nu în stradă, ci în conlucrare cu guvernarea pentru a păstra cursul european.
Să distrugi bunurile statului şi să caliceşti poliţişti nu este cea mai bună soluţie. Ce ne-a dat 7 aprilie? Este suficient să cedăm guvernarea lui Usatîi şi n-o vom mai întoarce. Nu pentru că va progresa economia şi vom pierde electoratul pentru totdeauna. Nu pentru binele poporului Greceanîi a semnat contractul cu „Gazprom”-ul ca mia de cuburi de gaz să ajungă treptat la 610 dolari. 60% din exportul Transnistriei este cu Uniunea Europeană. În România, exportăm mărfuri de 80 milioane, pe când în Rusia doar de 39 milioane euro.
Dacă Dodon va anula Acordul de Asociere, Transnistria îl va semna de sine stătător, căci acolo gândesc mai bine decât găgăuzii. Înţelege bine şi doamna Greceanîi că perspectiva de dezvoltare a R. Moldova este cursul european. Pe ea n-o interesează partea economică, cum n-a interesat-o atunci când a cedat pe gratis „Gazprom”-ului 14% din acțiunile R. Moldova în concernul „Moldovagaz”. Cetăţenii vor vedea că au fost minţiţi. Electoratul se va întoarce de la ei, însă va fi târziu. Dodon acum promite de toate, ca în bancul cu baba care a scris cerere să între în colhoz, chiar şi pensiile le va mări anual cu 20%. Domnule Dodon, de ce nu cu 30%? Ce, pentru 30% nu va ajunge cerneală? Acum Dodon a uitat şi de miliardul care s-a furat, căci figurează şi familia Greceanîi acolo, a uitat de înlocuirea manualelor de limba română cu manualele de limba moldovenească încât copiii țării să nu-şi poată face studiile în România, a uitat şi de introducerea istoriei Moldovei, începând cu secolul al XIX-lea. Domnule Dodon, spuneţi că guvernul este votat cu încălcarea Constituţiei, că n-a fost programul discutat în Parlament. Păi, domnule Dodon, Constituţia este adoptată pentru un Parlament civilizat și nu s-a ţinut cont că se vor găsi deputaţi care, în loc să participe la dezbateri, în mod barbar smulg microfonul din mâna candidatului la funcţia de prim-ministru, ca acesta să nu-şi poată prezenta programul.
În patru ani se pot întâmpla multe. Dispunând de toate instrumentele statului, vor putea pregăti din timp detaşamente înarmate cu cele mai moderne arme. În cei patru ani, ei pot încheia un Acord cu Rusia pentru protecţie „în caz de agresie”. Sub acest pretext, federalizând Republica o vor împărți în patru părţi. Peste patru ani, vor veni politicieni care vor schimba cursul spre UE şi atunci situaţia va fi mai gravă decât în Ucraina, căci va fi pus în primejdie întreg continentul european.
Nu sunt presupuneri și previziuni, acestea reies din declaraţia lui Usatîi unde spune că, în caz de se formează guvernul, el va pregăti un program de nesupunere a primarilor din partidul său şi al lui Dodon. Reieșind din cele menţionate, chem cetăţenii la calm şi societatea civilă să conlucreze cu guvernarea și să monitorizeze activitatea acestuia pentru binele ţării.
Cu respect,
Ion Handraman,
Chişinău
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!