SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII / Într-o cauză comună, succesul poate fi obținut doar printr-o forță comună
Există păreri că cei mai mulți, adică vreo două treimi din candidații înscriși în această cursă, sunt de centru-dreapta, iar restul, ceea ce înseamnă Ion Ceban, Alexandr Roșco, Reghina Apostolova și Alexandru Mâțu reprezintă stânga. Se vede însă că lucrurile, de fapt, stau invers – cei mai mulți candidați sunt de stânga sau deservesc interesele stângiste. În emisiunea TV „Important” din 25 aprilie, lidera PNL, Vitalia Pavlicenco, a dat de înțeles că toți candidații fără șanse la victorie până la urmă tot de socialiști sunt susținuți sau manipulați. Involuntar, dna Pavlicenco s-a scăpat cu vorba și a spus adevărul, fără să-și dea seama că printre concurenții eșuați se înscrie perfect și Alexandra Can din partea PNL. Din păcate, deja timp îndelungat, buimăceala unioniștilor din acest partid care, menținându-se separat, nu înregistrează niciun succes în luptele electorale, doar provoacă stagnarea procesului Reunirii.
În ceea ce-i privește pe bravii unioniști și simpaticii lideri proeuropeni Andrei Năstase, Valeriu Munteanu și Constantin Codreanu, fiecare dintre ei au calități mai bune decât le-a avut Dorin Chirtoacă la conducerea Capitalei. Dar aceasta nu contează în momentul de față, deoarece, pentru a-l învinge pe socialistul Ion Ceban, este nevoie de un singur candidat de centru-dreapta, care ar apăra cauza comună, dar nicidecum de trei…
Avertizările repetate ale analiștilor politici independenți, referitoare la daunele scindării forțelor de centru-dreapta, nu sunt de neglijat. La binele comun, râvnit de cei trei și de susținătorii lor, nu se poate ajunge prin acțiuni separate și interese private ale fiecărui partid. Într-o cauză comună, succesele pot fi obținute doar printr-o forță comună. Dacă cei trei sunt cu adevărat pătrunși de sentimentul responsabilității și al patriotismului, ei sunt datori să manifeste înțelepciune și, prin cedări reciproce, să lase în cursă un singur candidat. Aceasta înseamnă maturitate politică. Dar în cazul în care lucrurile vor sta pe loc, năzuințele de a schimba ceva spre bine ale celor mulți vor deveni imposibile.
Bravura autoaprecierii este prea riscantă în această luptă și nu are nici măcar puterea unul joc de noroc. Să nu ajungem, Doamne păzește, la ziua în care cei trei mândri candidați ai noștri de centru-dreapta vor mătura împreună, de pe scena politică, forțele proeuropene. Preludiul pentru această zi poate avea loc peste numai o săptămână, duminică, 20 mai, dacă cei trei nu se vor deștepta în ceasul al 11-lea, pentru a alege unul dintre ei.
Serafim Florea,
Institutul de Zoologie și Geografie AȘM