Scrisoarea săptămânii: La umbra „Stejarului”
Satul nostru din inima codrilor a fost unul cu oameni gospodari, harnici, săritori la nevoie. Pe vremuri, în sat, erau trei oloinițe, două batoze și trei mori de piatră. Fiecare gospodar avea cai, vaci, oi și alte animale de casă. A trecut prin sat războiul, foametea, colectivizarea forțată și oamenii au rezistat acestor greutăți.
Am devenit un stat „independent” cu ajutorul cetățenilor noștri care au stat în genunchi în piață. Pe parcursul acestor ani de „independență”, sub dictatura comunistă, apoi a democraților, satul nostru din denumirea de Horodiște s-a schimbat în „Gunoiște”. Baza satului „Gunoiște” a pus-o actualul primar Ceban Petru Macari cu ortacii săi consilieri, niște oameni de nimic. Ei își bat joc de consăteni definitiv. Toată clica aceasta face parte din PLDM-ul lui Filat, sprijinită de Liliana Palihovici (consăteanca noastră).
Timp de 12 ani, această bandă a lui Ceban (zootehnician) a distrus vităritul din sat, din 325 de vite cornute au rămas vreo 15-20 de capete. El a vândut pășunile și fânețele satului la niște clienți care nici nu locuiesc în sat. Anexăm lista cetățenilor care au apelat în toate instanțele, dar nu s-a luat nicio măsură, și oamenii au fost nevoiți să-și vândă vitele lipsind copiii și bolnavii de lactate.
Altă problemă gravă pentru sat a fost cu grădinița de copii care nu a fost deschisă 10 ani, motivând că nu sunt bani pentru reparație, dar pentru a spăla bani a fost construit un azil pentru bătrâni de care nu este nevoie. Nu funcționează, mucegăiește, iar grădinița e pe cale să fie din nou închisă, fiindcă nu are apă, canalizare, dar bani s-au spălat cu ajutorul PLDM.
În platforma preelectorală 2011-2015, Ceban P. a mințit grosolan satul că, pe durata mandatului 2007-2011, satul e aprovizionat cu apă potabilă. Dar nici la moment locatarii nu au apă, măcar că oamenii au plătit de la 200 la 1500 de lei.
În platforma din 2011-2015, Ceban P. cu echipa sa a promis alegătorilor:
1. Iluminarea străzilor din sat – s-a făcut 5-10%;
2. Construcția a 8 puncte de colectare a gunoiului – nu s-a făcut nimic;
3. Construcția stațiilor de transport public – nu s-a făcut nimic;
4. Construcția stației de epurare – nu s-a făcut nimic,
5. Construcția Centrului comunitar de zi – spălare de bani – nu funcționează.
În schimb, termină cu vândutul pășunilor și a fânețelor și a început vândutul fâșiilor de protecție de nuci. Continuă să-l țină șef al Casei de Cultură pe Gheorghe Munteanu, pe când clubul a fost demolat de 11 ani. Pe anul 2014 au fost alocate pentru sport din buget 130 de mii de lei. Nici vorbă de sport, banii au fost cheltuiți pentru diferite întâlniri, la frigărui cu susținătorii PLDM.
Strada centrală din sat e numai gropi. Cei care trec prin sat spun: „Uitați-vă la ce a adus Horodiștea timp de 12 ani acest primar!”.
Dacă ne adresăm la Primărie cu vreo întrebare, nu ai cu cine vorbi. Așa-numitul primar, dacă îl găsești, nu are când să te primească, veșnic e grăbit, și îți răspunde niște prostii, ca a doua oară să nu mai vii. Niște tineri au cerut teren pentru casă, iar el le-a răspuns: „Duceți-vă în pădure și vă construiți”.
Dacă și s-a făcut ceva în sat, apoi aceasta a făcut dna Palihovici cu comisarul de poliție din Călărași (veri drepți) și, desigur, nu din buzunarul lor, dar din banii publici, care candidează al patrulea mandat cu banda lui și cu Stejarul lui Filat.
În sat este muzeu, iar la ușă atârnă, de 12 ani, o lăcată, personalul însă primește regulat salariu.
De pe vremea sovieticilor a rămas o pădurice care ținea un sector în sat să nu alunece pământul. Anul acesta și pe aceea a tăiat-o, dând pensionarilor niște putregai ca să ne ungă ochii și să-l votăm din nou. De la raion nu-l controlează nimeni, face ce vrea cu satul, fiindcă e sprijinit de sus de Stejar. Câștigă alegerile, fiindcă fraudează rezultatele împreună cu neamurile sale, care-s în Comisia Electorală (acum, președintele comisiei este verișoara lui). Oamenii nu pot face nimic, de aceea și suntem nevoiți să apelăm la dvs., poate dăm jos PLDM-ul. Ne-am săturat de așa conducere, care ne-a adus la sapă de lemn.
Nota redacției: Scrisoarea este semnată de 120 de persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!