Deputaţiunea, în capul căreia a fost primarul oraşului românesc, dl. Tulcianoff , a depus la picioarele împăratului Rusiei o adresă de felicitare din partea orăşenilor… Cu inima strânsă de durere, sunt dator a vă transmite acest document care va rămâne ca o ruşine neştearsă în paginile istoriei bietei Basarabii. Dar mai-nainte d-a începe a-l traduce să-mi permiteţi a preveni pe cititori de un singur lucru care-i va consola cum ne consolează şi pe noi chiar.
Deputaţiunea întreagă care s-a prezintat autocratului rus a fost compusă numai şi numai de ruşi şi bulgari. Nici un român, din fericirea noastră, n-a fost ales în această deputaţiune, aşa că toate simţămintele exprimate fără nici o ruşine, fără nici o remuşcare de conştiinţă în adresa depusă la picioarele Ţarului nu aparţin unei inimi române, ci numai oamenilor cari ca viperele s-au strecurat şi se strecoară în frumoasa noastră Românie pentru a ne trăda şi a ne învenina viaţa noastră. Iată şi adresa deputaţiunii din Ismail:
„Bunul nostru Hosudar! Cu o bucurie nespusă am sosit noi, supuşii tăi prea plecaţi, în capitala imperiului, venind din partea Basarabiei care din nou a intrat în sânul patriei, am venit cu singura dorinţă de a te felicita şi a depune la picioarele tale expresiunea devotamentului nostru fără margini. Ne-am închinat mormântului părintelui tău, Ţarului Liberator , graţie căruia noi am devenit iar fiii scumpei Rusii. Crede-ne, Hosudar, că domnia română de 20 de ani nu ne-a putut face români! În decursul acesta noi am rămas ruşi. Cugetarea noastră şi inimile noastre totdeauna au fost îndreptate spre sânta Rusie şi cu încredere şi pacienţă aşteptam ziua mântuirii noastre, ziua când iar trebuia să devenim supuşii tăi credincioşi. Cu fală putem declara azi că Ismailul şi locuitorii săi şi-au păstrat moravurile lor şi limba rusă. Acum, când iar am devenit supuşii tăi, noi n-avem altă rugăciune către D-zeu decât aceea de a te păstra pe tine, pe M. S. Împărăteasa şi M. S. Moştenitorul pentru gloria şi fericirea imperiului întreg!”
Această adresă a fost citită de către d-l Tulcianoff cu o voce tremurătoare de emoţiune. Bietul om fu inspirat prin dulcea iluziune de a se vedea decorat şi poate chiar înaintat în rangul de nobil (liknii dvorianin). Adresa scrisă a fost prezintată pe o pernă de catifea care era ornată pe la margini cu pasmanterii de aur, în mijlocul ei o coroană şi litera A, cusute cu fire de aur, de o lucrare foarte frumoasă. Pe partea opusă o inscripţiune ruşinoasă: „Din partea supuşilor credincioşi, locuitori ai oraşului Ismail”.
Ţarul a primit adresa cu mare bunăvoinţă şi a cestionat deputaţiunea în privinţa oraşului Ismail. Între cestiunile puse de către M. S. numai una este mai însemnată pentru biata Basarabie; se zice că Ţarul ar fi întrebat pe primarul Tulcianoff despre trecutul istoric al oraşului şi despre sistemul de guvernare românesc. La această întrebare foarte jenantă, bietul primar, neştiind ce să răspundă, a stors din adâncimea sufletului său un oftat adânc şi declară că „amintirea despre acest trecut îi este atât de dureroasă, că el nu poate îndrăzni să tulbure bucuria sfântă ce simte deputaţiunea întreagă, privind familia împărătească”.
Nu ştiu dacă Ţarul s-a mulţumit cu acest răspuns.
Iată dar răsplata pentru ospitalitatea, pentru pâinea ce românul mărinimos dă acestor fugari de tot soiul şi din toate unghiurile lumii, primindu-i în casa sa. (…)
Basarab,
Chişinău, 22 decembrie 1881
