Artă

Scuarul Catedralei a găzduit un concert de excepție

Spectacolul care a adunat foarte multă lume a fost interpretat de 71 tineri muzicieni din Moldova, România, Ucraina, Germania, Austria și Elveția. Spectatorii au avut ocazia să asculte renumitele lucrări semnate de Glinka, Ceaikovski, Sibelius, Bartók, etc., solistul concertului fiind Dan Iulian Druțac, student la Whitgift School din Londra, Marea Britanie. Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat mulți tineri care au rămas plăcut surprinși: „Este un concert foarte frumos și o inițiativă bună din partea tinerilor”, a afirmat Tatiana Samson, iar un spectator a venit tocmai de la Cahul pentru a se bucura de muzica clasică: „Este un concert pe care aș putea spune că l-am așteptat, fiindcă eu sunt din Cahul și la noi nu se prea organizează astfel de concerte”, a specificat Mihai Crețu.


Foto: Alina Țurcanu

Se pare că muzica clasică este pe placul moldovenilor, în special pentru cei de vârsta a doua, iar unii dintre ei urmăresc cu plăcere activitatea Chișinău Youth Orchestra: „Iubesc muzica clasică și mă strădui în fiecare an să vin la concertele lor”, a declarat Alexandr Gangan.

Tineri, mame cu copii, familii și bunici au împânzit Scuarul Catedralei, iar sunetele muzicii clasice răsunau într-o acustică perfectă creată de copacii verzi și imenși. Concertul de muzică clasică Open-Air este un motiv în plus de a reuni într-o simbioză cele trei simboluri: muzica, omul și natura.

Astăzi, începând cu ore 20:00, Sala cu Orgă, Chișinău Youth Orchestra va suține un concert simfonic consacrat progresului pe care l-au înregistrat în ultimii 5 ani. Amintim că Orchestra a fost fondată în luna iulie, 2011 de către Asociația Muzical-Corală din Chișinău la inițiativa tânărului muzician Andriano Marian cu suportul Ministerului Tineretului și Sportului al Republicii Moldova.

Victoria Hîncu, stagiară

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *