Editorial

Scutul antirachetă şi Republica Moldova

Astfel, imediat după ce a fost anunţată semnarea Acordului România-SUA, care va conduce la instalarea scutului antirachetă la Deveselu, pe Facebook a apărut o avalanşă de comentarii pe această temă din partea românilor din Republica Moldova. Iar românii din România continuau să dezbată dacă Băsescu a fost bine primit la Washington, dacă a intrat pe uşa din faţă sau pe uşa din dos, dacă Biroul Oval din Casa Albă are pereţii mai drepţi decât salonul Ronald Reagan şi multe alte găinării. Scutul antirachetă venea undeva pe locul al treilea, după ferme analize asupra competenţelor lingvistice şi diplomatice ale ministrului Teodor Baconschi.

Povestea scutului antirachetă din România dovedeşte că nu prea există voci competente în spaţiul public românesc. Pe Facebook, în schimb, dezbaterea s-a dus între bucuria maximă „Ha! Ruşilor, avem rachete americane!” şi „Dacă începe războiul nuclear şi vom fi şterşi de pe faţa pământului? Nu e bine să te pui cu ruşii…”. Nimeni nu ştie şi nu spune că ruşii au deja un scut antirachetă absolut funcţional care apără regiunea Moscovei – şi poate că mai există câteva care apără alte zone sensibile.

Discuţia privind scutul antirachetă ar trebui purtată conform vechii glume sovietice: „Cu cine se învecinează URSS? Cu cine vrea ea!”. Doar că ea se aplică în aceeaşi măsură şi Statelor Unite. Războiul Rece nu s-a încheiat, a fost doar o pauză. Confruntarea a rămas aceeaşi. Războiul Rece s-ar fi încheiat, dacă ar fi dispărut unul dintre adversari. În acelaşi timp, trebuie văzute toate aspectele relaţiei SUA-Rusia: pe de o parte, se confruntă, pe de alta, colaborează foarte bine. Exact ca în timpul Războiului Rece… Doctrina distrugerii reciproce asigurate – indiferent cine trage prima rachetă nucleară, adversarul îşi va păstra capacitatea de a-l distruge – funcţionează în continuare, astfel că nu va exista un război nuclear. Iar dacă va exista, oricum, omenirea va vorbi în limba chineză, aşa că nu avem de ce să ne îngrijorăm foarte tare. Statele Unite, la fel ca Imperiul Roman, ca Imperiul Rus şi ca orice alte imperii din istorie, încearcă să îşi protejeze interesele cu ajutorul forţei militare, îşi plasează în punctele-cheie baze militare.

Ce înseamnă pentru Republica Moldova scutul antirachetă din România? Nimic altceva decât o speranţă în plus de apropiere de Occident. Şi, în acelaşi timp, înseamnă că Moscova va încerca cu şi mai multă îndârjire să controleze evenimentele de la Chişinău. Nu este o veste bună, dar nici una proastă. Oamenii din Republica Moldova trebuie în continuare să aleagă în ce direcţie vor să meargă, doar de ei depinde viitorul. Scutul antirachetă nu îi va arunca nici în Uniunea Europeană, nici sub influenţa mărită a Moscovei. Scutul antirachetă nu va aduce o bombă nucleară la Chişinău, dar nici nu va rezolva conflictul transnistrean. Scutul antirachetă reprezintă o ancorare a României într-o anumită sferă de interese. Oamenii din Republica Moldova trebuie să decidă dacă vor să se alăture şi ei acestei zone de interese.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *