O altă doamnă îmi povestea că îl plătește pe un bătrânel din satul Bardar ca să vină să măture o curte din centrul Chișinăului, pentru că majoritatea locatarilor, fiind pensionari, nu au posibilitatea să facă curățenie, iar cei mai tineri nu vor nici pentru bani să pună mâna pe mătură. Am impresia că mitul moldoveanului harnic dispare imediat ce omul trece de porțile Chișinăului. Gospodar la el în sat, în bătătură, când se mută în capitală, cetățeanul nostru se retrage în apartament și-și schimbă comportamentul. Locuind la etajul cinci al casei, de ce ar trebui să-l intereseze ce se întâmplă jos pe pământ, în curte? Darămite să răspundă invitației administratorului de bloc ca să mai grebleze niște frunze uscate sau să văruiască niște pomi? Că doar nu a mâncat flori de măselariță. Iar dacă vede mormane de gunoi lângă scară, păi e de vină toată lumea, numai nu el. Un oraș e ca un puzzle care se compune din mii de fragmente: curți, străzi, parcuri, scuaruri și blocuri. Printre ele apar și oamenii. Imaginați-va cum ar arăta ei dacă totul ar fi înecat în mormane de gunoi din cauza indiferenței lor.
