CSI / RusiaRăzboi

„Se deplasează peste propriile lor cadavre”. Periferia orașului Soledar este plină de soldați ruși morți, declară Kievul

Rusia își consolidează forțele în Ucraina, dar forțele armate ucrainene rezistă în luptele aprige pentru orașul Soledar din estul țării, a declarat joi, 12 ianuraie, viceministrul ucrainean al apărări, Hanna Maliar, transmite Reuters. De asemenea, oficialul ucrainean susține că ruşii nu ţin cont de pierderile grele suferite şi continuă să asalteze oraşul minier din regiunea Doneţk.

În cadrul unui unui briefing de presă, Maliar a declarat că numărul unităților militare rusești din Ucraina a crescut la 280 de la 250, față de săptămână trecută, în timp ce Moscova încearcă să obțină „inițiativa strategică”.

„Luptele sunt aprige în direcția Soledar” a declarat ea. ”Ei (rușii) se deplasează peste propriile lor cadavre”.

Totodată, Maliar a mai spus că „în ciuda situației dificile, soldații ucraineni luptă fără încetare”.

„Rusia își împinge propriul popor la măcel cu miile, dar noi rezistăm”, a mai spus ea.

Rușii încearcă să străpungă liniile ucrainenilor

Un alt oficial militar de rang înalt, generalul de brigadă Oleksii Gromov, a declarat în cadrul briefingului că situația militară din Ucraina a rămas „dificilă”, cu cele mai grele lupte pe frontul de est, potrivit Hotnews.

Ocupanții ruși încercă să străpungă liniile ucrainene și să înconjoare trupele ucrainene, a spus el.

Gromov a mai precizat că pericolul unui atac lansat din Belarus, un aliat al Rusiei la nord de Ucraina, va rămâne pe tot parcursul acestui an.

Menționăm că miercuri seara, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat că luptele continuă în Soledar, un orășel cu aproximativ 10.000 de locuitori înainte de război, care acum a fost complet distrus, și că frontul din regiune „rezistă”.

Rusia încearcă să cucerească această zonă din regiunea Donețk încă din vară, după mai multe eșecuri majore și umilitoare care l-au determinat pe Vladimir Putin să declare la 21 septembrie o mobilizare parțială a sute de mii de rezerviști și să lanseze o campanie de lovituri asupra infrastructurii energetice ucrainene.

Kievul susține că grupul Wagner a suferit „pierderi grele”

Fără a da cifre, Maliar a declarat joi reporterilor că trupele rusești care luptă în Soledar, fiind în mare parte mercenari din grupul paramilitar Wagner, „suferă pierderi grele”, „încercând fără succes să străpungă apărarea noastră”.

„Periferia orașului este astăzi plină de cadavrele soldaților lui (Vladimir) Putin”, a declarat ea reporterilor.

Kievul nu a dat însă o cifră a numărului de oameni uciși și răniți în bătălia pentru Soledar și Bakhmut, principalul oraș din zonă, dar consilierul prezidențial Mihailo Podoliak, a deplâns „pierderi semnificative” într-un interviu acordat miercuri AFP, potrivit surselor citate.

Joi dimineața, 12 ianuarie, armata ucraineană a afirmat că a ucis peste 100 de soldați ruși într-un atac în Soledar, după ce forțele ucrainene au lansat o rachetă asupra unui grup de militari ai lui Putin, a declarat comandamentul Forțelor pentru Operațiuni Speciale ale Ucrainei, transmite The Kyiv Independent.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *