Secretarul general al NATO: Nu există încă un risc imediat pentru România şi Bulgaria din partea Rusiei
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, joi, după întrunirea Comisiei NATO – Georgia, că nu există încă un risc imediat pentru România şi Bulgaria din partea Rusiei, care ”încalcă în mod repetat integritatea teritorială a Ucrainei”.
"Nu există o ameninţare imediată, dar motivul pentru care realizăm aceste exerciţii este tocmai protejarea aliaţilor noştri din est. Acţiunile noastre sunt răspunsuri atât pentru problemele cauzate de Rusia în est, anexând cu forţa o parte din altă ţară, cum este Crimeea, destabilizând estul Ucrainei, plus ceea ce am văzut deja în Georgia şi Moldova, dar este şi un răspuns la ceea ce am văzut în Africa de Nord sau în Orientul Mijlociu. Principalul ţel pe viitor este să fim siguri că NATO va fi capabilă să ne apere pe toţi de aceste ameninţări", a afirmat Jens Stoltenberg.
El a mai spus că în cadrul întâlnirii Comisiei NATO – Georgia s-a stabilit ca în viitorul apropiat să fie înfiinţat un centru de antrenament comun în Tbilisi, unde trupele NATO, cele georgiene şi alte trupe ale naţiunilor partenere ale Alianţei să se poată antrena şi realiza exerciţii împreună.
Totodată, Jens Stoltenberg a explicat că NATO critică implicarea Rusiei în Georgia, în special acordul semnat cu regiunea Abhazia şi pregătirea unui nou astfel de document pentru Osetia de Sud.
"Este binevenit progresul constant al Georgiei în implementarea reformelor şi în dezvoltarea democratică. Încurajăm autorităţile din Georgia să continue pe acest drum, să consolideze instituţiile democratice şi să avanseze reformele judiciare. Georgia are un rol activ şi constructiv în discuţiile de la Geneva privind conflictul de pe teritoriile sale, lucru pe care nu putem să îl spunem despre Rusia, care facem opusul. Condamnăm acţiunile acesteia în Georgia, în special recenta semnare a aşa-numitului «acord» cu regiunea Abhazia din Georgia. Şi vedem cu îngrijorare că Rusia pregăteşte un nou astfel de acord cu regiunea Osetia de Sud", a explicat Jens Stoltenberg.
Potrivit acestuia, peste 12 ţări membre NATO şi-au anunţat deja suportul, atât financiar cât şi cu trupe, pentru realizarea centrului de antrenament în Tbilisi.
Sursa: mediafax.ro