Frumusețe

Secretul buzelor senzuale

Datorită evoluţiei chirurgiei estetice, în zilele noastre această problemă se poate rezolva destul de uşor, dar cam costisitor. Cu toate acestea, numărul tinerelor care apelează la fel de fel de soluţii de mărire a buzelor nu este tocmai de neglijat. În cazul în care natura nu te-a înzestrat cu o gură perfectă, poţi rezolva problema şi apelând la câteva mici trucuri care nu au niciun fel de legătură cu chirurgia estetică. 

Rujuri speciale

Poate că cea mai la îndemână metodă de a obţine buzele dorite este aceea de a folosi anumite rujuri care conţin substanţe iuţi (piperul sau ardeiul iute). Acestea vascularizează puternic buzele şi le colorează în mod natural. Efectul acestor rujuri poate dura câteva ore şi, mai mult, nu sunt dăunătoare pentru organism. Trebuie doar să ştiţi că, în momentul în care aplicaţi rujul, aveţi şanse foarte mari ca buzele să vă usture puţin. Efectul va dispare destul de repede.

Exfoliază buzele natural

În cazul în care vrei ca buzele tale să fie mereu într-o formă de invidiat, sau dacă vrei ca treptat să le faci să devină extrem de senzuale, trebuie să înveţi să le îngrijeşti. Un pas de început pe care trebuie să-l faci este să îţi reorganizezi modul de îngrijire a buzelor. Exfolierea este prima măsură care trebuie aplicată atunci când vrei ca buzele să devină senzuale. Ca şi pielea ta, buzele au nevoie de îndepărtarea celulelor moarte. Foloseşte o periuţă de dinţi mai moale şi un scrub pe care ţi-l poţi prepara din zahăr brun şi ulei de măsline. Amestecă două linguriţe de zahăr şi jumătate de linguriţă de ulei de măsline. Pasta obţinută se aplică pe buze şi se masează uşor. După exfoliere, hidratează cu un balsam cât mai hrănitor.

Masca de miere

Ce femeie nu îşi doreşte ca buzele sale să fie moi şi catifelate? Pentru a le avea mereu catifelate, trebuie să le acorzi o atenţie specială. Secretul este să le ungi, seara, înainte de culcare, cu puţină miere de albine. Mierea este cunoscută pentru proprietăţile sale hidratante şi vindecătoare. Dacă vei recurge la acest truc, nu vei mai avea buze uscate şi crăpate.

Arta machiajului

Modul în care obişnuieşti să îţi machiezi buzele este foarte important. Dacă respecţi câteva trucuri, poţi câştiga volum fără un efort prea mare. După ce aplici fondul de ten şi pe buze, ai grijă ca acesta să fie foarte bine întins, astfel încât să nu rămână umbre. Dacă vor rămâne umbre, buzele tale vor părea mai subţiri. Trasează conturul buzelor cu un creion mai deschis decât culoarea tenului. Conturul se trasează puţin peste conturul tău natural. Acum aplică un creion mai închis, de o culoare apropiată cu cea a rujului pe toată buza, apoi aplică rujul. Lucrând cu cele două creioane, vei crea un efect de contrast între corector şi creionul de culoare închisă.

Cum să alegi culorile

Dacă ai buze subţiri, este foarte important să îţi alegi cu grijă culoarea rujului. Renunţă la culorile închise, care nu fac altceva decât să-ţi subţieze buzele şi să le îmbătrânească. Poţi crea impresia unor buze mai mari, dacă alegi culori deschise ale rujului, cum ar fi tonurile de roz, piersică sau bej. Şi glosurile sunt foarte potrivite, însă ele trebuie să fie unele colorate, şi nu incolore.

Secrete de volum

Un alt truc foarte bun este să-ţi aplici în centrul buzei superioare, înainte de a te ruja, un iluminator. Dacă îţi accentuezi arcul din centrul buzei superioare cu iluminatorul, vei crea un efect de volum. Un ultim pas pentru senzualitate, după aplicarea rujului, este glosul.
 
Timpul Suplimentul Femeia


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *