Social

Sectorul IT este motorul unei economii viabile

Tot mai mulţi dintre ei aleg calea exodului în ţările dezvoltate, unde îşi câştigă existenţa muncind, de multe ori la negru. Astfel, în scurt timp, ne putem pomeni cu un număr infim de tineri, care vor dori să activeze la baştină. Din acest motiv, R. Moldova este obligată să găsească posibilităţi de a oferi tinerilor condiţii de trai şi de muncă similare cu cele din vest. 

Una din aceste posibilităţi este dezvoltarea sectorului Tehnologii Informaţionale (IT), care nu necesită resurse naturale, investiţii mari şi mult timp pentru lansare. Unica cerinţă este de a cointeresa firmele străine din domeniul IT să aducă investiţii în ţară. Pentru aceasta este nevoie de a-i convinge că în R. Moldova există potenţial intelectual în domeniul respectiv.

1,5 milioane locuri de muncă noi

Să luăm ca exemplu domeniul IT din SUA. După datele Biroului de Statistică al Forţei de Muncă, din 2008 până în 2018 în sectorul IT vor fi create peste 1,5 milioane de locuri de muncă noi, o creştere cu 21%, în comparaţie cu cele 10% ale creşterii care ar urma să fie înregistrată în total pe economia SUA. Dacă mai suplimentăm cele menţionate cu necesităţile de forţă de muncă din inginerie şi ştiinţă, în care rata de creare a locurilor de muncă este cu 70 la sută mai accentuată decât media angajării pe economie, iar pentru aceste două domenii computerul este indispensabil, devine clară pentru orice persoană interesată imensitatea oportunităţilor de antrenare în activitate pentru cunoscătorii de IT. În 2012 deficitul de cadre inginereşti din SUA a fost de peste 200 mii de persoane.

De ce am luat exemplul SUA? Întâi de toate, pentru că această ţară se situează pe locurile de frunte în ceea ce priveşte Indicatorii de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale. De exemplu, în 2005, toate şcolile publice din această ţară aveau acces la Internet, 97% la sută dintre clasele de studii aveau conexiune de bandă largă, iar rata „elev – calculator” în acel an era de 4:1. Pentru comparaţie, rata „elev – calculator” în R. Moldova în anul şcolar 2011-2012 este de 20:1.

Domeniul IT deţine circa 9% din PIB

De cealaltă parte, este exemplul Indiei care, graţie unei politici bune în sistemul de instruire în IT şi-a edificat în mai puţin de 20 de ani (fiind inexistentă la începutul anilor 90) o industrie software care a contribuit cu peste 7% în PIB-ul ţării trecut în 2011 de 1,84 trilioane de dolari SUA. Cine cunoaşte situaţia din IT poate confirma prezenţa specialistului indian în toate locurile de pe glob cu deficit de personal în IT.
Comparat cu cel indian, sectorul IT din Moldova impresionează prin insignifianţa sa. Deşi, conform datelor unui raport al Asociaţiei Naţionale a Companiilor private din domeniul IT, acesta pare să deţină în PIB o cotă suficient de bună (peste 9 la sută în 2007), numai 0,76% din total revin sectorului software. Partea leului este deţinută de telecomunicaţii şi comerţul angro. Nu excludem că, între timp s-a mai schimbat ceva spre bine, au trecut, totuşi, cinci ani. Dar, dacă se menţin şi acum trendurile de creştere înregistrate în 2007, situaţia nu poate fi una optimistă. Ne referim în primul rând, la sectorul producerii de soft care creşte foarte lent şi la cel al producerii de echipamente cu deprecierea ratei de creştere a cotei în PIB care şi aşa este foarte mică: numai 0,14% în anul de referinţă.

Reforme inevitabile

În ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă, în trei ani numărul angajaţilor a crescut cu 24 la sută, iar în sectorul software creşterea a fost de 68 la sută. Remunerarea muncii constituie şi ea o sursă de atractivitate pentru acest domeniu. Salariul mediu lunar este de peste 1,8 ori mai mare decât media pe economie. Cu o politică chibzuită, deschisă şi cu scopuri bine conturate acest sector atractiv poate deveni o sursă sigură de creştere economică şi de antrenare în câmpul muncii.

Pentru redresarea situaţiei create în domeniul IT şi atragerea forţei de muncă în acest sector, care determină nivelul tehnologic al economiei oricărei ţări, specialiştii implicaţi în identificarea soluţiilor au stabilit că veriga de bază în acest lanţ format din mai multe componente este şcoala. De aceea este absolut necesar de efectuat reforme cardinale în sistemul educaţional secundar, în primul rând, prin modificarea curriculumurilor şcolare, numărului de ore acordate, metodelor de predare a IT şi, nu în ultimul rând, crearea unui mecanism funcţional de pregătire, atestare şi asigurare cu cadre didactice ale sistemului de educaţie în domeniul IT.

Laura Dicusar, profesor de informatică, grad didactic superior,
Liceul Teoretic „Gaudeamus”

De ce este necesar ca elevii să înveţe informatica?
Pentru o ţară cu puţine resurse naturale dezvoltarea ramurii IT ar aduce economiei naţionale beneficii importante şi rapide. Domeniul IT este unul vast în care tinerii cu diferite capacităţi au oportunitatea aplicării talentelor proprii. Un lucru deloc neglijabil este posibilitatea pentru specialiştii în domeniul IT de a se afirma aici, în Moldova, având remunerare şi beneficii europene.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *