Securitatea cibernetică a Ucrainei este asigurată de România
„În contextul evenimentelor generate de tensionarea relaţiilor ruso-ucrainene şi pe fondul necesităţii Alianţei Nord-Atlantice de a-şi întări graniţa de est, au fost implementate noi măsuri de securitate, sens în care a apărut şi ideea creării, pe baza contribuţiei voluntare a ţărilor membre NATO, a unui Fond de Sprijin (Trust Fund) pentru dezvoltarea capacităţii de apărare cibernetică a Ucrainei”, precizează SRI într-un comunicat de presă dat publicităţii sâmbătă.
Conform sursei citate, expertiza pe care SRI o deţine în domeniul securităţii cibernetice – apreciată atât în proiecte desfăşurate în ţara noastră, cât şi în cadrul cooperării cu NATO, prin contribuţii la crearea de platforme specifice şi prin participarea activă la exerciţii precum Cyber Coalition – a fundamentat aprobarea, de către CSAT, a participării ţării noastre, prin Serviciul Român de Informaţii, în calitate de naţiune-lider, la acest Fond.
Ca urmare, CSAT a aprobat transmiterea acestei decizii către NATO, iar în cadrul Summit-ului NATO din Ţara Galilor (4-5 septembrie), România şi-a declarat disponibilitatea de a îndeplini rolul de naţiune-lider a Fondului de Sprijin pentru apărarea cibernetică a Ucrainei.
Sursa: deschide.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!