Ședință de urgență la Guvern // S-a discutat despre pagubele grindinei
Potrivit datelor Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, în nordul şi centrul ţării au fost înregistrate ploi torenţiale, cu vânt puternic şi grindină, cele mai afectate fiind localităţile din raionul Ungheni, unde a fost distruse acoperişurile a 1062 case de locuit. Totodată, la moment, se evaluează pagubele înregistrate în raioanele Şoldăneşti şi Floreşti.
Premierul Pavel Filip a reiterat că în situaţiile de criză ajutorarea oamenilor este sarcina prioritară şi a solicitat ca, imediat, din rezerva de stat să fie oferite foi de ardezie, peliculă şi cherestea, pentru a schimba acoperişurile caselor de locuit ce au avut de suferit în urma calamităţii. O hotărâre în acest sens va fi adoptată la următoarea şedinţă a Cabinetului de miniştri, pe 22 iunie curent.
„Nu avem timp să aşteptăm pentru a trece toate procedurile birocratice, ne vom ocupa de ele în paralel, acum este necesar să mergem, chiar astăzi, cu ajutoarele necesare către cetăţeni. Vreau să atenţionez că trebuie să avem o evaluare reală a pagubelor înregistrate şi o evidenţă strictă, unde, ce materiale şi în ce cantităţi am eliberat”, a accentuat Pavel Filip.
În cadrul şedinţei, s-a discutat, de asemenea, despre intervenţia serviciilor de urgenţă, inclusiv a Serviciului antigrindină şi a administraţiei publice locale. Premierul și-a exprimat îngrijorarea faţă de modul în care au acţionat autorităţile locale în seara zilei de ieri, în timpul ploilor şi după, pentru evaluarea şi eliminarea consecințelor. În acest sens, Prim-ministrul a dispus transmiterea în adresa conducerilor raioanelor a unei circulare care să atenţioneze autorităţile locale cum să acţioneze în situaţiile de criză şi ce măsuri de prevenţie să adopte.
Un alt subiect al discuţiilor a vizat gradul de afectare a terenurilor agricole şi măsurile ce urmează a fi luate de către autorităţi.
„Anul acesta, în urma calamităţilor a avut de suferit practic tot teritoriul Republicii Moldova, pornind de la îngheţurile timpurii din nordul ţării, după care grindina care a lovit mai multe plantaţii de viţă-de-vie, livezi şi cereale. Urmează să avem o evaluare corectă în acest sens şi atunci când vom avea toate datele, vom vedea cu ce compensații va veni Guvernul”, a menţionat Prim-ministrul Pavel Filip.
Conform datelor prezentate de Serviciul Hidrometeorologic, astăzi, 19 iunie, pe teritoriul Republicii Moldova, nu se aşteaptă ploi iar temperatura aerului va varia între 33 şi 37 grade Celsius. La sfârşitul săptămânii viitoare sunt posibile ploi de scurtă durată, izolat cu descărcări electrice.
TIMPUL.MD