Actualitate

Ședința operativă a serviciilor Primăriei capitalei

Potrivit unui anunț al Primăriei, pe ordinea de zi a ședinței au fost programate mai multe chestiuni, inclusiv cu privire la prezentarea informației privind activitatea centrelor de creație din subordinea Direcției generale educație, cultură, tineret și sport. De asemenea, la ședință urmau să fie prezentate informații privind activitatea centrelor comunitare din subordinea Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, dar și informații privind situația epidemiologică din municipiul Chișinău.

După ce în sala de ședințe s-au adunat șefii subdiviziunilor municipale, și-a făcut apariția și primarul interimar. „Eu am să fiu succint. Îmi cer scuze că ședința nu o vom petrece astăzi. De ce? Am să vă spun mai târziu. Vă doresc o săptămână frumoasă și reușită. Vă solicit ca informația care trebuia să fie prezentată, doamna Caciuc și doamna Guțu, să o faceți publică pe site-ul Primăriei”, a declarat Ruslan Codreanu.

La ora la care a început ședința, în fața Primăriei se desfășura o acțiune de protest, organizată de către membrii Mișcării de Rezistență Națională ACUM. Aceștia au început acțiunea la MAI, iar apoi au mers în marș spre Primărie, unde au cerut anularea lucrărilor de demolare a cinematografului Gaudeamus și demisia viceprimarilor Nistor Grozavu și Ruslan Codreanu. În opinia manifestanților, cei doi ar promova în Chișinău interesele liderului PDM, Vlad Plahotniuc. Ulterior, activiștii au înregistrat o cerere din partea a 70 de locuitori ai capitalei care au cerut sistarea lucrărilor de construcție a blocului locativ în locul cinematografului Gaudeamus.

Sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *