Editorial

Şef-şef, da nu chiar pe vecie

Dacă şi funcţionează undeva legile democraţiei, atunci acestea funcţionează în politică, cu unele excepţii, fireşte. O excepţie fusese acolada dintre 2001 şi 2009 când comuniştii păreau că nu mai pleacă de la putere, dar au plecat şi ei, până la urmă, demonstrând încă o dată că lumea nu crede în vorbe goale. Democraţia mai înseamnă şi succesiunea la putere a concurenţilor politici. Ei bine, de rău, de bine, asta se întâmplă în politică, dar oare democraţia a pătruns şi în alte sectoare ale societăţii noastre? Sau nu? La prima vedere, da, dar, dacă ne uităm cu mult mai multă atenţie la lucruri, am putea să constatăm că, în cea mai mare parte a ei, societatea noastră încă se mai află în socialism, unde, se ştie bine, dacă un om ajungea la putere, apoi nu mai pleca de acolo niciodată. Oricât de ciudat ar putea să pară, dar unele dintre cele mai conservatoare sectoare ale societăţii noastre sunt cele care ţin de cultură. În fruntea foarte multor instituţii de cultură sau ale uniunilor de creaţie se găsesc anumiţi oameni numiţi (sau aleşi) încă în urmă cu douăzeci sau treizeci de ani. Există destule teatre în Republica Moldova, unde directorii nu au mai fost schimbaţi de la înfiinţare, adică de două sau trei decenii, dacă nu şi mai mult. Nu e vorbă, directorii respectivi sunt nişte mari personalităţi teatrale, care au trasat urme adânci în cultura noastră. Cu toate astea, tot ei reprezintă şi nişte factori de stagnare, prin faptul că s-au agăţat cu ambele mâini de fotoliul de director şi-şi promovează în teatre rude, prieteni sau oameni docili. Cu vreo doi ani în urmă, am asistat cu toţii la o scenă foarte haioasă, când un director de teatru a fost numit ministru al culturii. Ca să nu-şi piardă postul, acesta a numit-o director al teatrului respectiv pe soţia sa. Iar după ce a fost demis din funcţia de director, a revenit bine-mersi în fruntea teatrului, în locul soţiei sale. De parcă teatrul în cauză ar fi fost propria sa moşie şi nu ar fi un teatru finanţat cu bani de la buget. Ei bine, uneori se mai produc şi schimbări. Vicedirectorul devine director, după ce a fost toată viaţa sa adjunct. Realmente, dacă vrem să păşim şi noi înainte, se impune ca o stringenţă democratizarea culturii noastre, prin organizarea, o dată la patru ani, în toate instituţiile culturale de stat, a concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de conducere. A ne despărţi de socialism înseamnă să-i mai lăsăm şi pe alţii să fie şefi. Chiar şi dacă tare nu ne mai place treaba asta. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.