Externe

Șefa diplomației germane avertizează: Rusia ar putea folosi refugiații drept „armă”

Șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, a avertizat sâmbătă față de un război hibrid purtat de Rusia, care ar putea încerca să divizeze Europa, favorizând și un aflux de refugiați pe teritoriul său, relatează AFP și Hotnews.

„Nu este doar un război purtat cu arme, este purtat și (pe frontul) energiei și pentru aceasta am găsit un răspuns”, a declarat Annalena Baerbock la congresul partidului său ecologist, care are loc la Bonn, vestul Germaniei.

De asemenea, ea se așteaptă ca războiul să fie din ce în ce mai mult „condus cu frică și diviziune și tocmai asta trebuie să evităm”.

Ministrul se teme în special de un aflux de refugiați din alte țări decât Ucraina, „pentru că acest război este hibrid și alte țări iau parte”, acuzând Serbia că contribuie la o creștere bruscă a migranților în Europa.

Statele membre ale UE în ansamblu critică această țară balcanică pentru că este o poartă de intrare în Uniune pentru migranții turci, indieni, tunisieni, cubanezi și burundezi, care nu au nevoie de viză pentru a ajunge acolo.

Refuzând o situație „în care oamenii sunt folosiți ca armă”, Germania este în contact în special cu Cehia și Slovacia pentru a găsi soluții împotriva acestei reactivări de facto a „rutei balcanice”.

Serbia, candidată la aderarea UE din 2012 dar de asemenea o apropiată de Rusia, se află pe această rută care merge din Grecia până în Ungaria sau Croația prin Macedonia de Nord sau Albania.

Sute de mii de sirieni care fugeau de război, afgani sau irakieni au ales această rută în timpul marii crize a migrației din 2015.

După 2016 și închiderea frontierelor, numărul trecerilor a scăzut considerabil, dar acestea sunt din nou în creștere anul acesta.

Numai Germania a găzduit aproape un milion de refugiați în 2015, un aflux masiv care a contribuit și la ascensiunea partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *