Șeful armatei SUA: Contraofensiva ucraineană „nu a eşuat”. „Această ofensivă, deși mai lentă decât era prevăzut, a rămas constantă. Va dura mult timp pentru a-i da afară pe toți rușii din țară”
Contraofensiva ucraineană „nu a eşuat”, dar drumul spre o victorie definitivă a Kievului în conflict este încă foarte lung, a apreciat şeful Statului Major Interarme al SUA, generalul Mark Milley, într-un interviu difuzat duminică, relatează AFP.
Menționăm că Ucraina a lansat o contraofensivă în luna iunie pentru eliberarea teritoriilor ocupate de Rusia, după ce a primit arme occidentale şi a pregătit noi batalioane.
„Ştiu că unii observatori afirmă că această ofensivă a eşuat. Ea nu a eşuat”, a spus generalul american într-un interviu acordat CNN.
„Această ofensivă, deşi lentă, mai lentă decât era prevăzut, a rămas constantă”, a estimat el, afirmând că ucrainenii dispun încă de „o forţă de lovitură importantă”.
Însă, generalul a recunoscut, că „va dura mult timp” pentru a atinge obiectivul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski „de a-i da afară pe toţi ruşii” din ţară.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski va fi primit joi, 21 septembrie, la Casa Albă pentru noi discuţii cu preşedintele american Joe Biden privind sprijinul acordat Kievului împotriva invaziei ruse.
Această vizită intervine într-un moment în care Congresul american dezbate un nou pachet de 24 de miliarde de dolari ca ajutor militar pentru Kiev.
Volodimir Zelenski ar urma să meargă şi la Capitoliu pentru a se întâlni cu conducerea republicană şi democrată.