Actualitate
Şeful Biroului de Avocaţi al sectorului Rîşcani a ajuns pe mâna oamenilor legii
Potrivit datelor Procuraturii Generale, operaţiunea de reţinere a avut loc în seara zilei de ieri, 22 iunie, după ce acţiunile avocatului au fost documentate timp de mai multe luni.
Acesta este suspectat că a pretins de la o persoană învinuită de trafic de persoane 135 mii de lei. Pentru această sumă, avocatul i-a promis învinuitului
că-i poate influenţa pe reprezentanţii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane din cadrul MAI să emită o decizie favorabilă în privinţa sa.
În cazul dat a fost deschis un dosar penal, iar dacă va fi găsit vinovat avocatul riscă până la şapte ani de închisoare şi amendă de până
la 120 mii de lei.
sursa: timpul.md