Externe

Șeful forțelor armatei ucrainene i-a transmis generalului Milley că armata ucraineană nu acceptă negocieri cu Rusia

Comandantul şef al forţelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi, i-a transmis luni generalului Mark Milley, şeful statului major general al SUA, că armata ucraineană nu acceptă niciun fel de negocieri cu Rusia până când aceasta nu-şi va retrage toate trupele din Ucraina, relatează agenţiile de presă ucrainene Ukrinform și Liga.net.

”Niciun fel de negocieri, înţelegeri sau soluţii de compromis”, s-a exprimat tranşant Zalujnîi într-o convorbire telefonică purtată luni cu generalul Milley, conform postării de pe canalul Telegram al comandatului şef al armatei ucrainene.

”Ne vom bate atât timp cât vom avea forţe. Obiectivul nostru este să eliberăm toate pământurile ucrainene de sub ocupaţia rusă. Nu ne vom opri de pe această cale sub nicio formă. Armata ucraineana nu va accepta negocieri, acorduri sau soluţii de compromis. Există o singură condiţie pentru negocieri – Rusia trebuie să părăsească toate teritoriile ocupate”, a subliniat Zalujnîi în discuţia cu generalul SUA.

Săptămâna trecută, ziarul The New York Times, citând surse din guvernul SUA, a relatat că generalul Milley consideră că Ucraina şi Rusia ar trebui să se aşeze la masa negocierilor în viitorul apropiat, amintesc media ucrainene.

Milley, şeful Statelor Majore Întrunite ale armatei SUA, încearcă, potrivit jurnaliştilor să demonstreze că Ucraina a reuşit să obţină pe câmpul de luptă atât de mult cât te-ai putea aştepta în mod rezonabil. Prin urmare, aceste succese ar trebui consolidate la masa negocierilor.

În acest sens, generalul american evocă un exemplu din Primul Război Mondial când refuzul de a negocia într-o fază timpurie a conflictului ”a agravat suferinţa umană şi a dus la milioane de victime”.

Cu toate acestea, poziţia lui Milley nu este împărtăşită nici de preşedintele Joe Biden, nici de consilierul acestuia pentru securitate naţională, Jake Sullivan, notează sursele citate.

De altfel, însuşi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat în alocuţiunea rostită prin videoconferinţă în deschiderea summitului G20 marţi în Indonezia că Ucraina nu va accepta semnarea unor noi acorduri condiţionate de tipul ”Minsk-3”. Pentru a pune capăt războiului, Rusia trebuie să-şi retragă trupele de pe teritoriul ucrainean, a declarat liderul de la Kiev, citat de media ucrainene.

De asemenea, el a subliniat că acum este un moment potrivit pentru a se pune capăt războiului distructiv al Rusiei, dar un ”Minsk-3” nu va exista.

„Ucrainei nu trebuie să i se propună compromisuri cu conştiinţa, suveranitatea, teritoriul şi independenţa sa”, a insistat preşedintele ucrainean, referindu-se la acordurile semnate în 2015 la Minsk cu medierea Franţei şi Germaniei pentru a se capăt ostilităţilor din Donbas (estul Ucrainei).

”Nu vom permite Rusiei să ia o pauză şi să-şi consolideze forţele…Sunt convins că acum este momentul în care războiul Rusiei trebuie şi poate fi oprit”, a declarat Zelenski, subliniind că pentru încetarea ostilităţilor, Rusia trebuie să confirme integritatea teritorială a Ucrainei, să-şi retragă trupele de pe teritoriul ucrainean şi să plătească despăgubiri de război.

Vă amintim că Rusia a declanşat la 24 februarie o invazie în Ucraina, pe care o numeşte ”operaţiune militară specială”, de fapt prima agresiune de acest tip împotriva unui stat suveran în Europa după cel de-a Doilea Război Mondial.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *