Actualitate

Șeful statului a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei lucrătorului Procuraturii

În mesaj se menționează:

„Stimați procurori,

Membri ai personalului civil și veterani ai Procuraturii,

Cu prilejul aniversării a 25-a de la formarea organelor Procuraturii Republicii Moldova, Vă adresez sincere felicitări, însoțite de alese urări de sănătate și de mult succes.

Instituția Procuraturii constituie unul dintre pilonii statalității țării noastre, întrucît anume lucrătorilor Procuraturii le revine responsabilul rol de a sta la straja ordinii de drept și de a contribui la înfăptuirea justiției. Or, fiecare Procuror ar trebui să se raporteze la acest sistem ca la o valoare fundamentală și o garanție a statului de drept, iar sarcinile pe care le aveți nu sînt deloc ușoare și necesită profesionalism înalt, curaj și un puternic simț al datoriei.

Deși, cu regret, actualmente, Procuratura nu se bucură de cea mai mare încredere a populației, iar vina pentru asta cade, în primul rînd, pe unii reprezentanți ai clasei politice care și-au permis ingerințe politice în activitatea Dumneavoastră, am încredere că independența și imparțialitatea multora dintre cei care înfăptuiesc actul justiției vor contribui la consolidarea unui sector al justiției echitabil și la fortificarea statalității Republicii Moldova.

Totodată, țin să-mi exprim gratitudinea față de cei care, în pofida dificultăților cu care se confruntă în prezent Republica Moldova, rămîn loiali profesiei alese, îndeplinindu-și conștiincios atribuțiile și aducîndu-și aportul la consolidarea statului de drept și la apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ale cetățeanului.

La această frumoasă aniversare, Vă doresc Dumneavoastră și familiilor Dumneavoastră încredere în ziua de mîine și noi realizări întru propășirea Patriei noastre”.

Sursa: Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *