Semnarea Acordului de Asociere între UE şi R. Moldova NU afectează relaţiile cu Rusia, susține Barroso
"Categoric nu este intenţia noastră. Ştiu că au fost anumite contacte între autorităţile de la Chișinău și cele ruse cu scopul de a explica acest lucru. Relaţiile comerciale trebuie văzute ca un joc cu câștig mutual. Trebuie să separăm relaţiile comerciale de anumite consideraţii negative", a afirmat Jose Manuel Barroso.
Declaraţia intervine în condiţiile în care Rusia a avertizat că semnarea Acordului de asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană riscă să complice relaţiile de cooperare economică între Moscova şi Chişinău, inclusiv în cadrul Comunităţii Statelor Independente.
În replică, autorităţile din Republica Moldova au asigurat că nu intenţionează să iasă din CSI şi au subliniat că doresc dezvoltarea relaţiilor economice cu Rusia şi după semnarea Acordului de Asociere cu UE.
Pe de altă parte, preşedintele Comisiei Europene a semnat, joi, la Chişinău, cu premierul Iurie Leancă, patru acorduri de finanţare în valoare de peste 50 de milioane de euro. Banii urmează să fie investiţi în domeniile afacerilor interne, dezvoltării zonelor rurale și în sectorul energetic.
sursa: romanialibera.ro