ActualitateEconomie

Semnarea contractului de finanțare pentru Parcul de Specializare Inteligentă Târgu Lăpuș

Ieri, 6 iunie 2024, a fost semnat contractul de finanțare pentru Parcul de Specializare Inteligentă Târgu Lăpuș, valoarea totală a proiectului fiind de 16 milioane de euro, din care 6 milioane pentru infrastructura parcului și 10 milioane în granturi pentru investitorii care își dezvoltă afacerile în parcuri.

Parcul de Specializare Inteligentă Târgu Lăpuș va oferi spre concesionare 6 loturi cu dimensiuni între 4.212 mp si 7.747mp, împărțite astfel: Lot 1 – 7.747 mp, Lot 2 – 7.587 mp, Lot 3 – 4.453 mp, Lot 4 – 4.212 mp, Lot 5 – 5.623 mp, Lot 6 – 4.822 mp. Viitorii rezidenți ai parcului vor avea oportunitatea de a accesa fonduri nerambursabile de până la 2,5 mil euro per rezident, printr-o linie de finanțare NECOMPETITIVĂ, având un buget pre-rezervat de 10.000.000 euro.

Radu Zoicaș, directorul general al Societății Parcuri Industriale Maramureș declară: ’Târgu Lăpuș este al treilea parc de specializare inteligentă din Maramureș care primește finanțare. Ajutându-ne de experiența deja acumulată, ne așteptăm ca licitația pentru concesionarea primelor loturi din parcul Târgu Lăpuș să aibă loc într-un timp cât mai scurt. Mulțumim partenerilor de nădejde din acest proiect, ministrului de Finanțe, Marcel Ioan Boloș, președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, administratorului public al Județului Maramureș, Gabriel Bogdan Ștețco, dnei director interimar al ADR Nord Vest, Hegedüs Csilla, directorului adjunct Petru Alboi-Șandru și nu în ultimul rând echipei de proiect din cadrul Consiliului Județean Maramureș’

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *