Actualitate

Semnificaţii istorice pentru ziua de 28 aprilie

1758 – S-a născut James Monroe, al cincilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii între anii 1817 şi 1825 (m. 4 iul. 1831)

1859 – Alexandru Ioan Cuza a emis Decretul privind înfiinţarea Biroului de Statistică al Ţării Româneşti.

1874 – S-a născut lingvistul şi publicistul austriac Karl Kraus. ("Literatura demolată", "Ultimele zile ale omenirii") (m. 12 iunie 1936)

1889 – S-a născut Antonio de Oliveira Salazar, prim-ministru al Portugaliei în perioada 1932-1968 (m. 27 iulie 1970)

1919 – Conferinţa de Pace de la Paris a aprobat Pactul Societăţii Naţiunilor, act fundamental pe baza căruia a fost creată şi şi-a desfăşurat activitatea Societatea Naţiunilor.

1923 – A fost inaugurat stadionul Wembley din Londra.

1930 – România a semnat, la Paris, patru acorduri prin care erau reglementate complet şi definitiv obligaţiile financiare ce îi reveneau Ungariei potrivit prevederilor Tratatului de la Trianon şi armistiţiului din data de 3 noiembrie 1918.

1937 – S-a născut Saddam Hussein, preşedinte al Irakului în perioada 1979-2003 (m. 30 dec. 2006)

1969 – Generalul Charles de Gaulle a fost ales preşedinte al Franţei.

1990 – Consiliul Europei adoptă o declaraţie comună, prin care hotărăşte extinderea relaţiilor cu ţările Europei Centrale şi de Est.

1992 – Se încheie procesul fostului şef al Securităţii, Iulian Vlad, care este condamnat la 12 ani închisoare şi degradare militară.

1994 – În urma negocierilor purtate cu Ministerul Afacerilor Externe şi ca urmare a rezultatului acestora, vizita Regelui Mihai s-a anulat.

1997 – Semnarea Protocolului de înfrăţire a oraşelor Suceava şi Chişinău.

2002 – A murit generalul Aleksandr Lebed, fost comandant al Armatei a 14-a din Transnistria, guvernator al regiunii siberiene Krasnoiarsk, candidat la preşedinţia Rusiei, socotit un posibil succesor al lui Elţîn (n. 20 aprilie 1950)

2010 – A murit scenaristul Furio Scarpelli, considerat unul dintre maeştrii filmelor de comedie italiene, autorul scenariului peliculei "Cel bun, cel rău, cel urât/ The Good, the Bad and the Ugly"

via Mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *