Istorie

Semnificaţiile zilelor din Săptămâna Patimilor:Luni

Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are semnificaţiile ei. Mai corect, se numeşte Săptămâna Pătimirilor Domnului Hristos, pentru că în acest răstimp se pomenesc evenimente legate de suferinţele Mântuitorului.

Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel prea frumos şi de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.

Patriarhul Iosif este exemplul biblic care impresionează prin dorinţa lui de a-I sluji lui Dumnezeu. A fost iubit de părinţi, dar fraţii săi l-au vândut în Egipt. El, care a ţinut să rămână fără de păcat, a ajuns în închisoare învinuit fiind de păcate, apoi ca tâlcuitor al viselor lui Faraon, mai-marele Egiptului, însă a fost găsit drept înţelept şi bun de a conduce Egiptul şi a salvat de la moarte prin înfometare pe concetăţenii săi şi pe conaţionali, pe care după aceea i-a adus în Egipt. De aceea Biserica Ortodoxă îl pomeneşte cu cinstire.

Tot în această zi de Luni, creştinii ortodocşi îşi amintesc de o minune pe care a făcut-o Domnul Hristos. Negăsind smochine într-un smochin neroditor, Iisus Hristos l-a blestemat să se usuce şi smochinul s-a uscat. Pomenind această întâmplare, Biserica ne atrage atenţia că şi noi, oamenii, suntem chemaţi spre a da rod, spre a ne pune în valoare virtuţile. Smochinul cel blestemat de Mântuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să ştim că vom fi răsplătiţi pentru binele pe care îl facem, dar vom fi pedepsiţi pentru îndărătniciile noastre şi pentru nedorinţa de a face bine.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *