Senzorul Kinect, folosit la îmblânzit gândaci
Mai multi cercetători (bănuim că studenţi n.a.), de la Universitatea de Stat din Carolina de Nord, susţin că au pus la punct un sistem prin care pot manipula gandacii, în scopul de a căuta şi a salva victime blocate sub dărămături.
După ce au ataşat niste microchip-uri pe un lot de gândaci, au reuşit să manipuleze (susţin ei n.a.) insectele, astfel încât acestea să ajungă într-un anumit loc, cu ajutorul unui Kinect. Gândacii sunt ghidaţi prin intermediul unor micro-impulsuri electrice.
Problema etică, în cazul acestui experiment, este aceeasi ca şi în cazul şeii şi biciului la cai. Echipa de cercetători, din Carolina de Nord, miza tocmai pe faptul că oamenii nu sunt ataşaţi de gândaci, în acelasi mod în care sunt ataşaţi de câini, de exemplu.
Aceasta este, însă, doar prima fază a experimentului, în cea de-a doua fază, urmând ca gândacilor să li se ataşeze niste microfoane minuscule prin care echipele de salvare să audă dacă cineva este în pericol.
“Vrem să dezvoltam acest experiment, să putem încorpora tehnologii radio, de cartare, care ne vor permite să explorăm locul unui dezastru, cu ajutorul unui grup de gândaci“, spune Alper Bozkurt, co-autorul acestui anunţ.
“Modul autopilot va controla gândacii, trimiţându-i pe rutele optime, pentru realizarea unei imagini de ansamblu asupra sitului dezastrului“. Bozkurt şi echipa, din care face parte, plănuiesc să prezinte invenţia, în cadrul conferintei “35th Annual International Conference of the IEEE Engineering in Medicine and Biology Society“, pe 4 iulie 2013, în Osaka, Japonia.
Prin urmare, în caz că, Doamne fereşte, vă aflaţi sub dărămături şi vedeţi că vin gândacii peste voi, înseamna că, în curând, vor ajunge şi echipele de salvare.
Să fie vorba de un anunţ din seria furnicilor mâncătoare de electronice? Să fie vorba de nişte studenţi americani, care vor să vadă Japonia în vacanţă, care au făcut acest anunţ dubios?
Sursa: rtv.net
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!