Actualitate

Serialului Game of Thrones se apropie de final. Ce va face actorul Kit Harington

 Kit Harington, în vârstă de 31 de ani, a purtat părul lung timp de șapte ani. El a recunoscut că abia așteaptă să se tundă după filmarea celui de-al optulea și ultimului sezon al show-ului, care va avea premiera în 2019.

„Aș vrea să ies din lumina reflectoarelor, să mă tund, să adopt o imagine care va fi asociată mai greu cu personajul John Snow, și să mă duc să fac șu alte lucruri, cu un aspect cu totul nou.

Îmi va fi mai greu să renunț la barbă – chiar îmi place să o port. Îmi place să am și părul lung, dar nu pot trece la un nou rol păstrând aceeași imagine. Acest rol este extraordinar, însă va trebui să scap de Jon Snow”, a spus actorul pentru revista Entertainment Weekly, scrie tabu.ro.

Actorul a precizat că este dispus să își tundă părul „foarte scurt” pentru a „scăpa de imaginea lui Jon Snow”, personaj pe care îl interpretează încă din primul episod al serialului, care a avut premiera în anul 2011. Şi totuşi, Kit Harington e foarte chipeş cu părul lung, multor femei părându-i-se chiar sexy acest look rebel

Sursa: publika.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *