Șerpi și șerpoaice

Titlul și coperta pot deruta potențialul cititor, pot forma senzația că are în față o carte cu istorioare erotice sau cu povești de dragoste, iar dacă are vreun minus cartea e tocmai nepotrivirea copertei cu conținutul.

Odată începută lectura, descoperi o proză bine stăpânită, plină de umor și savoare, situații cu totul neașteptate, personaje subtil creionate, de cele mai multe ori ironizate de prozator.

Prima proză, cea care dă și titlul volumului, e ca o tatonare a cititorului pentru ceea ce urmează, ca o zonă de confort, cu spații și personaje recognoscibile. Ai senzația că o desprinzi din straturile și substraturile Uniunii Scriitorilor și ești tentat să încerci o identificare a situațiilor. Deși scrisă cu umor și exagerări, rămâne, din punctul meu de vedere, spațiul comun pentru literatura „basa" sau, cum spuneam, o zonă de testare a cititorului.

Deja de la a doua proză, Și era lună plină, Nicolae Spătaru devine mult mai generos. Povestirile de aici mută acțiunea în zona Cernăuțiului, unde a copilărit autorul. Moartea e prezentată ca o întâmplare stupidă devenind armă a unui umor de situație, ceea ce – din păcate – vedem de multe ori în jurul nostru. La Nicolae Spătaru găsim săteni care mor la propriu după moartea lui Brejnev de frica americanilor, scriitor mort de infarct din pricina unei recenzii negative, student mort de la o sperietură.

Alte întâmplări hazlii se fabrică în urma contextului social: bătrână amendată pentru că a închis radioul după același eveniment, pacte reale sau aparente cu „Necuratul", renunțarea la prietenie și datorie de dragul câștigurilor profesionale și multe altele.

Nici tehnic nu se pot face reproșuri acestei cărți. Bine structurată, parcimonioasă, îndrăzneață proza poetului Nicolae Spătaru încântă cititorul. Prin combinarea reușită a stilurilor narative, prin trecerea de la povestirea clasică la confesiune, de la persoana I la a II-a și a III-a, prozele prind un plus de prospețime.

Recomand cu drag această carte, o surpriză cu adevărat plăcută.