Serviciile l-au trădat pe Ceauşescu în 1989, iar de atunci şi-au pierdut caracterul de instituţii care apără siguranţa naţională, arogându-şi-l pe cel de partid politic

De-a lungul existenţei mele, nu am înțeles de ce trecerea dintr-un an în altul pare a fi ca o trecere într-o altă dimensiune a Universului. În acea noapte am ajuns doar să visez la o justiţie dreaptă, la o educaţie performantă, la un sistem de sănătate eficient, la autostrăzi, la dreptate etc, de parcă aceste dorinţe personale şi realizarea lor ar putea ține doar de voința mea, însă cum m-aş putea bucura de tot ceea ce am când în jurul meu observ că speranţa poporului meu se năruie pe zi ce trece tot mai mult.

Practic, în nicio altă parte a lumii, incompetența, mândria exagerată, cinismul și minciuna nu au pătruns atât de profund în structura societății. De fiecare dată când se schimbă conducerea în țară, cei considerați eroi ai regimului anterior sunt transformați în trădători, iar cei care au fost stigmatizați drept trădători în trecut devin eroi. Înspăimântați de dorința de a-și menține avantajele și de a acoperi ilegalitățile, cei care au trădat interesele naționale și au contribuit la actuala noastră „luminare” se autoerijează ca eroi ai viitorului. Așa se conturează conexiunea strânsă între lupta seculară pentru putere și realizările remarcabile, ambele fiind strâns legate de subjugarea la care suntem cu toții supuși.

Până la urmă actuala clasa politică şi instituţiile statului sunt reflexia societăţii prezentului, căci atâta timp cât societatea este alcătuită cu prepoderenţă din indivizi mediocri, progresul și dezvoltarea societății sunt inexistente.

Mediocritatea a atins existenţa noastră de la un capăt la celălalt al planetei, a devenit o plagă a civilizaţiei. Infernul mediocrităţii îşi arată colţii în aceste zile şi nu ştiu cum vom scăpa teferi, căci în această republică a mediocrităţii, geniul, moralitatea, empatia au fost considerate mult timp nişte însuşiri periculoase şi condamnate, tocmai pentru că depăşesc puterea de înțelegere a analfabeţilor funcţionali. Acesta a fost şi motivul pentru care foarte mulţi oameni capabili, care au avut un cuvânt de spus la un moment dat într-un anumit domeniu, au preferat conul umbrei. Cu mediocritatea şi cu dorinţa ei de expasiune nu te poți pune!

De ce atâtea epidemii într-o eră ce se vrea a fi civilizată? Pentru că civilizaţia şi evoluţia noastră, despre care ne place să vorbim cu foarte multă emfază, aplicând clişee verbale şi comportamentale, sunt doar o iluzie. Pentru foarte mulți locuitori ai lumii apa şi săpunul reprezintă un subiect tabu, iar educaţia comportamentală, respectarea unor reguli de conduită, un set de valori morale menite să creeze un individ responsabil într-o societate ce se autoproclamă „civilizată” sunt doar nişte vorbe goale, bune de spălat creierul îmbuibat cu fast-food, alcool, Coca-Cola şi alte substanţe.

Pot spune că decadenţa societăţii actuale îşi găseşte în mine un susţinător, căci în aceste momente apariţia progresului şi conştientizarea importanţei sale vor fi consecinţe inevitabile ce vor urma ieşirii noastre din zona de confort, iar cel mai greu test al acestor vremuri este testul responsabilităţii.

Procesul de rotație a cadrelor a început deja, însă de la culisele evenimentelor care urmează ne așteptăm cu toții la fărâmițarea în mii de fragmente a principiilor și moralei. Pentru români, orizonturile se întunecă tot mai mult într-o perioadă în care o iarnă lungă, cu războaie în apropiere și plină de inflație bate la o ușă tot mai șubredă și amenințată să cadă, asemenea speranței proverbiale de care ne agățăm, precum orbul de bâtă.

România postdecembristă a fost rezultatul unor urzeli de interese, gândite şi puse în aplicare de către serviciile secrete, iar acum degringolada continuă sub ochii preşedintelui Iohannis care, fie a ajuns victima unor dezinformări, fie, încă de la bun început, a fost unealta din mâna acestor grupări din servicii. Practic, la acest moment, Iohannis a devenit un majordom al punerii în scenă a spectacolului regizat de interese străine de ţară.

Imaginea din ce în ce mai dezolantă a României condusă de o ceată de incompetenţi care vin cu declaraţii şi comportamente halucinante, nu are nimic de-a face cu ceea ştiam mulţi dintre noi despre trăsăturile de caracter ale poporului român. Care este explicaţia excesivei toleranţe a acestui popor, doar Dumnezeu ştie, însă când scriu aceste rânduri am în vene revolta şi ura împotriva unor alogeni care se declară salvatori ai României.

Sperând ca anul 2024 să fie un nou început pentru poporul român, în contextul în care a fost instituit ca „Anul Avram Iancu”, a venitul momentul ca România să iasă din acest colaps, iar pentru a realiza acest lucru românii au nevoie de curajul de a privi lucrurile obiectiv şi de-a recţiona în consecinţă, căci aşa cum spunea Nicolae Iorga „mulți au avut aptitudini extraordinare, însă, fiindcă n-au avut curaj, ei au trăit ca niște morți și au sfârșit prin a fi îngropați în inactivitatea lor.”

Încet, dar sigur am ajuns și la ultimul an de mandat al președintelui-turist, Werner Iohannis, și trebuie să mărturisesc faptul că încă de la început nu m-am regăsit printre cei entuziasmaţi de alegerea lui Werner ca preşedinte al României, un individ insipid şi anost, cu rânjet dispreţuitor, care şi-a construit meticulos un obicei din a vorbi rar, apăsat, folosind cuvinte de o banalitate dusă la paroxism şi raţionamente pentru un elev de clasă primară, în demersul său „sublim“ trasat de păpuşarii care l-au agăţat pe străzile Sibiului ca să inventeze un preşedinte „altfel“ pentru România.

Dacă ar fi să dăm crezare celor ce se spun, şi anume că limbajul este o prelungire a gândirii, se pare că Werner gândeşte puţin, simplu, apăsat și uneori deloc, iar cu siguranţă poporul român este urmărit de două blesteme: blestemul preşedinţilor şi blestemul serviciilor!

Imaturitatea unui preşedinte ne costă şi ne va costa enorm și după plecarea lui de la Cotroceni. Un președinte, un parlament, un partid politic nu au voie să conducă o națiune după un sistem clientelar sau prin abuzuri. La ora actuală, am constatat că de fapt noi nu avem nici președinte, nici Guvern, deoarece ei sunt doar simpli executanți ai celor din spatele lor, care conduc această națiune pe alte principii decât cele democratice.

Serviciile l-au trădat pe Ceauşescu în 1989, iar de atunci şi-au pierdut caracterul de instituţii care apără siguranţa naţională, arogându-şi-l pe cel de partid politic. Aşa se face că, de atunci, România a fost condusă de personaje obscure, cu o slabă pregătire intelectuală şi cu o moralitate inexistentă, iar când a apărut Emil Constantinescu, ca o gură de oxigen pentru politica românească, a ieşit public şi s-a recunosc înfrânt de sistem. Previziunea este că și Iohannis se îndreaptă către o recunoaștere a faptului că a fost doar o unealtă în mâna altora, iar sistemul l-a înfrânt și pe el încă dinainte să ajungă Președinte.

Ce au în comun Iliescu, Băsescu şi Iohannis? Două întrebări existenţiale: „Cum poţi să ajungi atât de sus şi să nu bănuieşti nimic?“ şi „Cum poţi să trăieşti regeşte pe spatele unui popor de amărâţi?“

Dacă Iliescu şi-a păstrat regimul prin forţă, apelând la mineri, Băsescu a apelat la servicii şi la cătuşele lui Kovesi pentru a înlătura oamenii politici incomozi, iar Werner are o pasiune pentru concedii, că doar atât a înțeles sasul de la Cotroceni.

Anul care a început nu ne poate inspira nici prea multă speranţă, dar nici fericire, având în vedere furtuna care se apropie de țara noastră dinspre răsărit. Nu trebuie să uităm că situația noastră nu depinde numai de noi, depinde și de alții, în timp ce clasa politică românească are ca preocupare doar propria îmbogățire, iar președintele Iohannis dansează prost ”un vals Vienez pe marginea prăpastiei”.

În fața iminenței unei stări incerte, cu lideri politici concentrați asupra propriilor interese și oameni de stat care dansează în funcție de sforile trase de păpușari, lansez un apel la vigilență și la conștientizarea faptului că viitorul nostru nu depinde doar de acțiunile noastre, ci și de modul în care ceilalți actori influențează peisajul politic și social al țării noastre, deoarece ”Nu suntem doar părtași ai societății, suntem și gardienii ei, iar conștientizarea responsabilităților noastre sociale este cheia unei comunități prospere.”, așa cum spunea Janet Reno.

Ciprian Demeter