Ucraina

Serviciile secrete acuză Ucraina de sabotajul gazoductului Nord Stream: Zelenski dă explicații

Conducta Nord Stream, care transporta gaze naturale din Rusia către Germania, a fost sabotata de explozii subacvatice pe 26 septembrie şi a devenit inoperabilă, privând Moscova de venituri de miliarde de dolari şi întrerupând ruta gazelor ruseşti către Europa. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a reiterat, miercuri, 7 iunie, că nu a fost implicat în explozia gazoductului Nord Stream şi nu crede că alţi oficiali ucraineni au jucat un rol, aşa cum susţin mai multe ziare, scrie AFP, informează News.ro.

„Nu am făcut aşa ceva, n-aş face niciodată asta”, a declarat preşedintele Zelenski într-un interviu difuzat de mass-media germană Welt-TV şi Bild, care l-a întrebat despre misterul din jurul exploziei gazoductului.

„Nu cred că armata şi serviciile noastre de informaţii au făcut aşa ceva, altfel aş vrea să văd dovezi, nu ştim nimic din toate astea, sută la sută”, a adăugat el.

Serviciile secrete din Europa au acuzat Ucraina

Potrivit unui articol din The Washington Post, publicat marţi, o agenţie de informaţii dintr-o ţară europeană a avertizat CIA în iunie 2022 că forţele speciale ucrainene plănuiau să arunce în aer gazoductul Nord Stream. Cotidianul citează informaţii din numeroase documente confidenţiale publicate online de tânărul soldat american Jack Teixeira arestat la jumătatea lunii aprilie.

Înainte de aceste informaţii de la The Washington Post, cercetările efectuate de mass-media germane susţineau că mai multe indicii privind sabotarea conductelor de gaz duc în Ucraina.

Mai multe indicii „concordă cu estimările mai multor servicii de informaţii, potrivit cărora autorii ar trebui căutaţi în Ucraina”, scria Spiegel la sfârşitul lunii mai, întrebându-se dacă anumite elemente ale aparatului guvernamental ucrainean sunt la curent.

Mai multe ţări, printre care Rusia, Ucraina şi Statele Unite, au fost acuzate de instigare la sabotaj, dar toate au negat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *