Externe

Serviciile secrete ale Austriei au făcut descinderi în cinci state federale: Anchete nefondate perturbau administrația publică

Serviciul de Informații de Interne al Austriei a efectuat miercuri percheziţii la opt locuinţe în legătură cu o anchetă privind 41 de suspecţi consideraţi drept o ameninţare la adresa democraţiei ţării, a anunţat Ministerul de Interne de la Viena, potrivit Dpa.

Raidul în cinci state federale a vizat mişcarea ‘Bundesstaat Preußen’ (‘Statul Federal al Prusiei’) al cărei scop este de a perturba administraţia publică prin efectuarea de anchete nefondate şi prelungirea procedurilor, a specificat ministerul.

”Asociaţiile subversive reprezintă o ameninţare semnificativă la adresa valorilor şi libertăţilor democraţiei noastre”, a declarat Omar Haijawi-Pirchner, directorul serviciului de informaţii interne al Austriei.

Numărul mare de suspecţi demonstrează clar că ameninţarea din partea grupului trebuie luată în serios, a spus el.

Unii dintre membrii mişcării sunt suspectaţi de comiterea unor infracţiuni împotriva statului şi de proferarea de ameninţări.

De asemenea, se crede că această grupare ar avea legături cu mişcarea Reichsbürger din Germania, care neagă legitimitatea Republicii Federale Germane şi care este monitorizată de serviciile de informaţii interne germane.

Pandemia de COVID-19 şi restricţiile impuse de stat atât în Germania, cât şi în Austria au dat un impuls antidemocratic organizaţiilor care pun sub semnul întrebării legitimitatea guvernelor celor două ţări, notează dpa.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *