Serviciul Federal de Securitate al Rusiei a deschis un dosar penal pe numele fondatorului „Batalionului Islamic Crimeea”
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a deschis un dosar penal pe numele unui cetățean ucrainean pe care îl acuză de fondarea „Batalionului Islamic Crimeea”, anunță TASS și Hotnews.
Luni, departamentul local al FSB pentru Crimeea și orașul Sevastopol a declarat luni într-un comunicat remis presei că acest batalion este „un grup armat ilegal”.
Potrivit comunicatului, bărbatul este acuzat de asemenea „de participarea la un conflict armat sau la operațiuni militare în scopuri contrare intereselor Federației Ruse”.
Astfel, s-a stabilit că un cetățean în vârstă de 57 de ani a părăsit peninsula Crimeea în luna martie 2014, a creat o formațiune armată ilegală în Ucraina pentru a încălca integritatea teritorială a Rusiei, oferind în același timp participanților săi arme de foc și muniție”, afirmă FSB.
De asemenea, comunicatul mai precizează că „din iunie 2014 până în prezent, bărbatul, a participat în fruntea batalionului direct la ostilitățile împotriva Forțelor Armate ale Federației Ruse”.
Crimeea, un teritoriu anexat ilegal de Moscova în 2014, are o populație semnificativă de tătari musulmani, mulți dintre aceștia fugind însă în Ucraina după ce peninsula a devenit parte a Rusiei.
Situația populației musulmane din Crimeea este motivul principal pentru care Turcia nu recunoaște anexarea peninsulei, președintele turc Recep Erdogan cerând din nou Moscovei în luna septembrie a acestui an să înapoieze Ucrainei teritoriile ocupate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!