CSI / Rusia

Sesiunea AP a GUAM s-a încheiat cu o declaraţie de condamnare a agresiunilor Rusiei

La conferinţa de presă de la finalul sesiunii, preşedintele Adunării, deputatul Anatolie Dimitriu, a declarat că GUAM şi dimensiunea sa parlamentară au demonstrat că sunt suficient de viabile pentru a face faţă provocărilor pe viitor.

Anatolie Dimitriu a specificat că, în pofida unui an greu şi complicat, priorităţile stabilite de Republica Moldova la preluarea preşedinţiei GUAM au
fost realizate cu succes. S-a reuşit consolidarea formatului GUAM, apropiind statele membre ale organizaţiei de ţările baltice, statele Vishegrad şi SUA.

După Republica Moldova, prin rotaţie, preşedinţia GUAM este preluată de către Ucraina. Preşedintele Delegaţiei ucrainene la Adunarea Parlamentară GUAM, Rustam Raupov, a specificat că Ucraina preia preşedinţia organizaţiei într-o perioadă complicată pentru ţară. Ucraina îşi stabileşte ca prioritate pentru perioada în care va deţine preşedinţia GUAM de a contribui la rezolvarea paşnică a conflictelor din ţările membre ale organizaţiei. Rustam Raupov a adăugat că Ucraina are nevoie de susţinere şi contează pe faptul că va fi susţinută de către statele membre ale GUAM.

Republica Moldova deţine preşedinţia GUAM pe parcursul anului 2014.

sursa: ipn.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *