Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Eveniment

Sezonul nunţilor a luat start cu „nunţi ca-n poveşti” pe ambele maluri ale Prutului

A plecat fata lui Traian Băsescu, după ce mezina familiei prezidenţiale române a spus „DA” la starea civilă de la Primăria Sectorului 2 din Bucureşti, unde şi-a unit destinul cu Bogdan Ionescu. Cea mai fericită zi a Elenei Băsescu a continuat apoi cu o slujbă emoţionantă, oficiată de 5 preoţi, la Biserica Sfântul Spiridon din Bucureşti şi a culminat cu o petrecere de vis.

Peste 600 de invitaţi au venit sâmbătă seara la Palatul Snagov, unde fata cea mică a preşedintelui a făcut petrecerea de nuntă. Au dansat şi au închinat cupe de şampanie în cinstea tinerilor căsătoriţi, până în zori, invitaţi de onoare şi personalităţi celebre, precum fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, democrat-liberalii Elena Udrea, Ioan Oltean sau Alin Popoviciu, dar şi proaspătul consilier de stat, Dorel Onaca.

Invitați de seamă

Printre invitaţi, s-a numărat şi designerul Cătălin Botezatu, care a fost extrem de încântat de cum au arătat mirii, dar şi de ţinuta Elenei Udrea. Prezentă la nunta anului, prinţesa Lia a fost vrăjită de frumuseţea Elenei Băsescu. „Mie îmi place foarte mult Elena. A fost splendid, perfect”, a spus aceasta, iar prinţul Paul le-a dat tinerilor însurăţei un sfat pentru viitor. „Mai bine să nu fie în politică”, a spus prinţul.

Seara târziu, la petrecere a venit şi Florin Cioabă, regele romilor cu familia. „O urare de bine pentru miri. Sănătate, casă de piatră, sunt bucuros că m-a invitat”.

Petrecerea s-a ţinut într-un cort uriaş, amplasat în curtea palatului, iar mesenii s-au delectat cu mâncăruri tradiţionale, cum ar fi sărmăluţele în foi de viţă şi de varză, costiţă, mămăliguţă, smântână, dar şi caviar, pastă de jambon, ruladă de curcan şi pulpă de viţel. Atmosfera în seara zilei de sâmbătă a fost întreţinută de Aurel Tamaş, Călin Geambaşu, Smiley Band şi un DJ.

Rochia din organza, mătase naturală şi tafta a costat 4.500 de euro

De asemenea, Elena Băsescu a purtat o rochie din dantelă Sophie Hallette, organza din mătase naturală şi tafta. Aceasta a fost realizată de designerul român Anca Maxim şi a costat în jur de 4.500 de euro, şi nu 10.000, precum stipula presa românească anterior.

Totuşi, fericitul eveniment a fost umbrit de un protest organizat de zeci de manifestanţi anti Băsescu, care au scandat, pe durata întregii slujbe de oficiere a căsătoriei religioase a Elenei Băsescu cu Bogdan Ionescu, lozinci antiprezidenţiale, precum „Demisia”, „Băsescu la puşcărie”, „Hoţii”.

Aceştia au scandat lozinci şi la plecarea familiei prezidenţiale şi a celorlalţi participanţi la slujbă

Întrebat ce spune despre aceste proteste, liderul PDL Adriean Videanu le-a răspuns jurnaliştilor: „Evaluaţi-le dumneavoastră. Credeţi că e normal?”. La rândul său, europarlamentarul Petru Luhan a spus că nunta Elenei Băsescu este un eveniment privat şi care ar fi trebuit respectat ca atare, să nu fie amestecat cu politica.

Fiica preşedintelui român îşi păstrează numele şi după căsătorie

Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, a precizat, pe Twitter, că şi-a păstrat numele în urma cununiei civile cu Bogdan Ionescu, oficiată sâmbătă la Bucureşti. „Mi-am păstrat numele, mă numesc în continuare Elena Băsescu”, afirma Elena Băsescu, într-o postare pe Twitter.

Dorin Chirtoacă, edilul capitalei, invitat şi el la nunta anului în România, a fost prezent la petrecerea de la Palatul Snagov. Primarul Chişinăului le-a dăruit Elenei Băsescu şi soţului ei, Bogdan Ionescu, câte un costum naţional şi o faţă de masă brodată. La rândul său, premierul Vlad Filat, care a fost şi el pe lista invitaţilor la nunta Elenei Băsescu, potrivit Publika TV, a ajuns sâmbătă seară la petrecerea nunţii din Bucureşti.

În același timp, în Republica Moldova…

În acest sfârşit de săptămână, şi R. Moldova s-a bucurat de o nuntă de „zile mari”: s-a măritat fiica ministrului Agriculturii, Vasile Bumacov. Diana Bumacov şi Dan Prisăcaru s-au cununat, sâmbătă, la mănăstirea Căpriana, iar duminică şi-au înregistrat căsătoria. Cei doi se cunosc de ani buni. Inelele mirilor sunt din aur alb şi au fost aduse din SUA. Fiecare verighetă i-a costat câte 700 de dolari.

La petrecerea nunţii, care s-a jucat într-un local select din capitală, au fost invitaţi mai mulţi politicieni şi oameni de afaceri, printre care premierul Vlad Filat, vicepreşedintele PLDM Valeriu Streleţ, vicepremierul Eugen Carpov, ministrul Sănătăţii Andrei Usatîi, ministrul dezvoltării regionale şi construcţiilor Marcel Răducan.

Într-un final, peste 300 de invitaţi din Moldova şi străinătate au venit la petrecere. Oaspeţii au fost rugaţi să aducă jucării, dar nu flori. Jucăriile vor fi donate la o casă de copii.

Sursa foto: Gandul.info, Realitatea.net


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *