Actualitate

Sfârşitul unui miliardar – a murit după 30 de ani în care a stat paralizat, orb, fără o ureche şi renegat de familie

Acesta a trăit 30 de ani într-un scaun cu rotile, aproape orb, incapabil să vorbească, să se hrănească sau să se mişte în orice fel. Suferind şi înstrăinat, Getty a murit în 2011, în reşedinţa sa din Buckinghamshire, la 54 de ani. 

Dramele prin care a trecut de-a lungul vieţii ar putea oricând sta la baza unui scenariu de film holywoodian. John Paul Getty al III-lea s-a născut într-o familie cu o avere fabuloasă, fiind nepotul magnatului John Paul Getty, care a făcut bani din petrol, dar care a fost în permanentă extrem de cumpătat cu cheltuielile. Nu de puține ori a dat dovadă de zgârcenie, chiar a instalat un telefon cu plată în interiorul casei, astfel încât orice musafir care voia să vorbească la telefon trebuia să-şi plătească singur convorbirea.

John Paul Getty al III-lea avea doar 16 ani atunci când a fost răpit, iar motivula fost clar. Răpitorii au cerut 17 milioane de dolari pentru eliberarea moştenitorului, însă bătrânul Getty nu s-a lăsat atins de ameninţările acestora şi a refuzat să plătească. El a motivat decizia zicând "am alţi 14 nepoţi, dacă aş plăti un penny acum, în curând vor fi alte 14 răpiri".

După cinci luni, în noiembrie 1973, un plic ce conţinea o suviţă de par şi o ureche a ajuns la ziarul "Il Messagero". Răpitorii au scris ca dacă nu primesc 3,2 milioane de dolari în 10 zile, tânărul va ajunge acasă bucată cu bucată. Într-un final, suma negociată pe care magnatul s-a înduplecat să o plătească a fost de 2,9 milioane de dolari.

Tânărul a fost eliberat pe 15 decembrie 1973. Se spune că John Paul Getty a fost atât de supărat că a fost nevoit să plătească, încât a refuzat să vorbească la telefon cu nepotul său. După investigaţia declanşată nouă oameni au fost arestaţi, însă doar doi au fost condamnaţi, iar restul eliberaţi datorită lipsei de probe.  

Citiți în continuare pe m.businessmagazin.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *