În R. Moldova, nu vezi femei cu capul descoperit la slujbe, cum se întâmplă în alte biserici ortodoxe. Deşi ar trebui să citim atent Sfânta Scriptură. Fiindcă, referitor la acoperirea capului, Sfântul Apostol Pavel spune: „Orice femeie care se roagă sau prooroceşte, cu capul neacoperit, îşi necinsteşte capul; căci tot una este ca şi cum ar fi rasă. Căci dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă. Iar dacă este lucru de ruşine pentru femeie ca să se tundă ori să se radă, să-şi pună văl” (I Corinteni 11; 5-6). Deci dacă femeia e tunsă, nu trebuie să îşi acopere capul. Totodată, acelaşi Apostol spune că femeile trebuie să aibă „îmbrăcăminte cuviincioasă” (I Timotei 2; 9), iar noi de multe ori vedem că femeile vin la slujbe cu batic pe cap, dar cu fuste scurte.
Sfeşnicele ruseşti din biserică, deşi foarte frumoase, sunt un prilej de neastâmpăr în timpul slujbelor. Întotdeauna există creştini care se foiesc şi se înghesuie să aprindă sau să stingă lumânări. De multe ori în cele mai importante momente ale liturghiei.
Ar mai fi un aspect important. Dacă întârzii la slujbă, nu te împinge să ajungi la icoane sau în primele rânduri. Ai ajuns mai târziu, stai în spate, fii atent la slujbă şi abia la sfârşit închină-te la icoane. Nu cumva din pricina întârzierii tale să îi deranjezi pe cei care se roagă. Şi tot referitor la deranjarea celorlalţi vreau să mai adaug un lucru. Este plăcut să îl cinstim pe Dumnezeu cu cântece de laudă, dar, dacă nu ştim bine cântările slujbei sau nu avem o voce frumoasă, se cuvine să nu îi acoperim pe ceilalţi cu vocile noastre, ci să cântăm încet, pentru bucuria noastră.
Chiar şi preoţilor îndrăznesc să le atrag atenţia în acest caz. Nu toate parohiile au cantori pregătiţi sau coruri profesioniste. De aceea, este de datoria preoţilor să vorbească cu cei care cântă în strană. Fiecare să cânte aşa cum poate cânta. Nu trebuie să fie profesionist, dar să cânte încet, nu să acopere preotul cu strigătele lor. De asemenea, nu e nevoie ca Psalmii şi rugăciunile să fie intonate ca Apostolul. Oamenii sunt mult mai atenţi când li se citeşte normal, cu glas simplu.
Pentru că până la urmă ţine de noi, de fiecare în parte, să facem slujbele cât mai frumoase şi mai accesibile. Să nu îi speriem pe cei tineri cu foiala noastră şi cu ţipetele noastre, să nu citim textele liturgice intonându-le cu repeziciune, astfel încât nici noi înşine să nu mai înţelegem mesajul pe care îl citim. Iar preoţii să îndrăznească, fiindcă sunt păstorii noştri, să îi înveţe pe oameni cum să se poarte şi cum să cânte în biserică. Fiecare a fost cel puţin o dată în viaţă la vreo mănăstire, de unde s-a întors impresionat. Şi dacă povesteşte cuiva cum a fost, va spune: „Aşa frumos şi încet se cânta, era aşa de linişte, şi preotul aşa de frumos citea slujba!”…
Dumnezeu să ne ajute să îi aducem laudă prin bună purtare la sfintele slujbe, ajutându-ne să înţelegem că nu toţi vor fi cap „Căci şi trupul nu este un mădular, ci multe. Dacă piciorul ar zice: Fiindcă nu sunt mână nu sunt din trup, pentru aceasta nu este el din trup?” (I Corinteni 12; 14-15). Şi, gândindu-ne la aceste cuvinte, să ne comportăm ca atare. Cel care nu are voce să cânte ca pentru sine, cel înzestrat cu voce să nu o acopere pe a preotului, iar cel care citeşte – şi lăsând deoparte mândria – să nu îşi urmărească unduirea propriei voci, ci să încerce să citească cât mai clar, fără grabă, ca fiecare creştin să înţeleagă. Iar noi ceilalţi să stăm la locurile noastre, nu să ne foim în Sfânta Biserică a lui Hristos ca în piaţă.
